Consilierii locali ai PNL îl acuză pe primarul PDL al Clujului, Emil Boc, că ar face politică în Primărie. Ei au emis un comunicat de presă, în care afirmă că ”Emil Boc și-a mutat sediul de partid în Primărie! Pentru el n-a fost suficient că și-a angajat absolut toți acoliții de partid în instituția care gestionează banii clujenilor, fără ca cineva să-l întrebe dacă e firesc, sau legal, să aglomereze într-atât organigrama acestei instituții publice, inclusiv cu foști consilieri de-ai săi de prin Guvern. Acum îi face plăcere să ne mai și sfideze cu modul în care abuzează de acest spațiu administrativ. Profesorul de Drept Constituțional pare să fi uitat că în Primărie n-ar trebui să facă politică. El i-a uitat și pe cetățenii care l-au mandatat să le reprezinte interesele, și nicidecum să se folosească de spațiul Primăriei pentru ședințe de partid și conferințe politizate!”.De asemenea, consilierii PNL sunt nemulțumiți că Emil Boc abordează și subiecte politice în cadrul conferințelor sale săptămânale de presă, în contextul în care, cel mai adesea, primarul PDL doar răspunde întrebărilor jurnaliștilor. ”Avid să se vadă la televizor și prin ziare, Emil Boc s-a obișnuit să convoace jurnaliștii în sala de sticlă a Primăriei cel puțin o dată pe săptămână. De aici ne transmite, de fiecare dată, care-i sunt părerile despre politicienii de la București, vorbește despre acțiunile sale politice, despre manevrele guvernanților, e obsedat de vremurile când era premier, se bate cu pumnul în piept că a construit legi, că a aplicat cele mai bune măsuri economice, dă verdicte despre un politician sau altul, inventează orice despre tot ceea ce n-are legătură cu treburile municipalității sau cu mandatul său de primar. De multe ori îi convoacă și pe liderii de partid la Primărie, pentru a discuta problemele intrene ale partidului, fără să-i pese că ar încălca vreo regulă”, mai afirmă reprezentanții PNL.
Related posts
-
Episcopii greco-catolici se reunesc la Blaj: Primul Sinod sub conducerea noului Arhiepiscop Major Preafericirea Sa Claudiu Lucian Pop
Blajul devine, în zilele de 4 și 5 iunie 2026, centrul vieții bisericești a Bisericii Române... -
NewsEdge: Despre oportunitățile oferite de către GRASP – rețeaua globală cu specific local
Tinerii antreprenori sau corporatiști români din diaspora desfășoară activități organizate de către ei, activități care sunt... -
SportinCluj: Caiac SMile a continuat tradiția participării la Zilele Clujului cu lecții gratuite de caiac pe lacul Chios
Asociația Caiac SMile a participat și în acest an la Zilele Clujului și a organizat din...
