Letonia a trecut oficial la moneda unică europeană de la 1 ianuarie, fiind a doua fostă republică sovietică care folosește euro. Fosta monedă națională, latul leton, va circula în paralel cu euro timp de două săptămâni pentru a permite o retragere progresivă de pe piață a monedei naționale, potrivit www.rfi.ro.Intrarea Letoniei în zona euro la 15 ani de la lansarea monedei unice face ca zona de circulație a acesteia să numere 18 state, cu o populație de 333 de milioane de locuitor.
Va exista o perioadă de circulație în paralel a celor 2 monede de două săptămâni, în timpul căreia acestea vor fi acceptate împreună ca mijloc de plată pentru a permite retragerea progresivă a latului leton. Când letonii vor face plăți în moneda națională vor primi restul în euro.
Băncile comerciale au primit euro în avans de la Banca Centrală Letonă și, în schimb, au aprovizionat cu bancnote și monede euro magazinele, serviciile și alte afaceri. De la 1 ianuarie, Banca Letoniei schimbă sume nelimitate de lați în euro la cursul oficial de 1 euro/ 0,702 lați, pentru o perioadă de timp nelimitată și fără comisioane. Băncile comerciale vor asigura și ele servicii de schimb nelimitate până la 30 iunie 2014, în timp ce serviciile poștale vor face acest lucru până la 31 martie 2014.
Aproape toate bancomatele din Letonia distribuie bancnote euro încă din primele 30 de minute ale zilei de 1 ianuarie. Pentru a facilita acest proces, unele bănci își vor extinde programul cu publicul, 22 de filiale ale celor mai mari trei bănci fiind deschise în după-amiaza zilei de 1 ianuarie. De asemenea, mai multe bănci vor detașa personal suplimentar în toate unitățile, în timpul circulației paralele a latului cu euro. Nu în ultimul rând, oficiile poștale vor lucra sâmbătă, 4 ianuarie, împotriva practicii obișnuite.
Prețurile sunt afișate deja în paralel în Letonia din octombrie 2013 și regula va continua să se aplice până la 30 iunie 2014. Pentru a răspunde preocupărilor consumatorilor legate de creșterea prețurilor și de practicile abuzive în perioada de tranziție, în iulie 2013 a fost lansată o campanie intitulată ”Fair Euro Introducer”, în scopul de a garanta o trecere corectă la euro, prin care s-a făcut apel la toate afacerile să nu folosească acest moment pentru propriul profit, să respecte regulile și să furnizeze asistența necesară clienților lor.
Respectarea cerințelor privind afișarea prețurilor și convertirea acestora în perioada de afișarea dublă este monitorizată în mod special de Centrul pentru protecția drepturilor consumatorilor, care poate impune amenzi sau chiar include pe o ”listă neagră” publică firmele care nu respectă memorandumul aferent campaniei.
Letonia a cerut oficial la 5 martie 2013 Comisiei Europene să realizeze un raport extraordinar de convergență în scopul de a se alătura zonei euro de la 1 ianuarie 2014. Executivul european a ajuns la concluzia că Letonia îndeplinește criteriile pentru adoptarea euro la 5 iunie, iar o lună mai târziu, la 9 iulie, miniștrii de finanțe din Uniunea Europeană au adoptat oficial decizia ca Letonia să treacă la moneda unică.