Universitatea Cluj a bătut pe Viitorul Constanţa, 3-1 şi a obţinut primul succes în acest campionat.Clujenii au avut nevoie, astfel, de 13 etape pentru a bifa primele trei puncte, în urma unui joc în care au dat senzaţia că au forţat atât cât a fost nevoie. Cu un Valentin Lemnaru în zi de graţie, autor a unei duble, ardelenii şi-au făcut viaţa uşoară încă de la jumătatea primei reprize. Până la final, noii elevi ai lui Mihai Teja s-au mulţumit doar să respingă atacurile oaspeţilor, care au avut numai două şanse importante de gol. În prelungiri, Adrian Borza şi Cârstocea au mai punctat câte o dată pentru fiecare echipă, iar meciul s-a terminat 3-1 în favoarea clujenilor, care au părăsit, astfel, ultimul loc în clasament.
Related posts
-
Ziua Rezervistului Militar, serbată la Cluj-Napoca
Cu prilejul sărbătoririi Zilei Rezervistului Militar, marcată anual în data de 31 mai, Divizia 4 Infanterie... -
Expoziția „Under Construction” organizată de RIVUS și UAD Cluj-Napoca aduce arta contemporană într-un șantier activ
Cluj-Napoca găzduiește o premieră națională în domeniul artei și regenerării urbane. Proiectul RIVUS, dezvoltat de companiile... -
Ambasadorul Republicii Polone în România, în vizită la Cluj
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, a primit vizita unei delegații oficiale conduse de Excelența Sa,...
