Liderul partidului fascist maghiar Jobbik, Gabor Vona, a declarat, în cadrul unei reuniuni intitulate Tabăra Tineretului Maghiar din Transilvania, organizată în Harghita, că Ungaria trebuie să își asume responsabilitatea unui eventual conflict cu România, pentru a proteja drepturile maghiarilor ardeleni. În acest context, liderul fasciștilor maghiari a declarat că Ungaria are datoria de a promova autonomia ungurilor din Transilvania în fața forurilor europene.În opinia lui Gabor Vona, preocuparea autorităților de la Budapesta nu trebuie să fie calitatea relațiilor cu România, ci autonomia maghiarilor din Transilvania. ”Eu cred că Ungaria, dincolo de gesturile simbolice şi de iniţiativele civice, are obligaţia să încerce să dea glas acestei cerinţe în faţa forurilor internationale. Eu cred că această dispută (privind autonomia Secuimii) nu este disputa României şi Ungariei, ci una europeană. Ungaria trebuie să facă orice îi stă în putinţă ca disputa pe seama autonomiei să se finalizeze cât mai repede”, a declarat liderul fasciștilor maghiari.
Related posts
-
Universitatea Cluj a câștigat partida cu FC Botoșani
FC Universitatea Cluj a îndulcit eliminarea din cupele europene cu ajutorul unei victorii în fața FC... -
Schimbări rutiere în Gheorgheni: Sensuri unice noi în cartier, din 5 august
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță noi reglementări rutiere într-una dintre cele mai tranzitate zone din cartierul Gheorgheni.... -
Veste proastă pentru șoferii de mașini electrice din Cluj-Napoca: Primăria scumpește încărcarea la stațiile publice
Mersul pe curent devine mai scump în Cluj-Napoca. Administrația locală actualizează tarifele pentru reîncărcarea vehiculelor electrice...
