De Adrian Papahagi, vicepreședinte Fundația Creștin-Democrată
Ni se spune de către „progresiști” că religia, sau credința, e o afacere privată și trebuie limitată la spațiul domestic.Fie, deși pot argumenta dimensiunea publică utilă a spiritualității (în sens patrimonial, social, cultural etc.).
Pe de altă parte, se promovează în plină stradă opțiunile sexuale ale unora și altora, la fel de intime (și poate dincolo de justificări) ca credința.
Oare acestea nu sunt tot o afacere privată, care nu mă interesează pe mine sau pe copiii mei, și ar trebui deci să rămână strict în spațiul domestic?
Iubesc însă libertatea și nu sunt pudibond. În ce mă privește, mai bine totul în stradă, decât totul sub obroc. Dar măcar să nu fim ipocriți.
