Echipa de baschet masculin „U” Mobitelco Cluj a obţinut o victorie dramatică pe terenul celor de la CSM Oradea, 68-67, iar scorul general în primul tur al play-off-ului a devenit egal, 1-1.Formaţia clujeană a reuşit să înscrie coşul decisiv când mai erau patru secunde de joc. Sean Barnette a marcat o singură „liberă” din două, suficient însă pentru o victorie la un singur punct diferenţă. După succesul orădenilor de ieri, scorul la general a devenit acum 1-1, iar „U” Mobitelco are şansa de a accede în semifinale în cazul a două victorii, săptămâna viitoare, în Sala Sporturilor „Horia Demian”.