EXCLUSIV: Singura biserică din România care are moaște ale Sfântului Andrei se află în Cluj!!!!!!!!


Singura biserică românească ce are moaște ale Sfântului Andrei se află în Cluj. Este vorba de Biserica greco-catolică cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci din cartierul Făget.
Moaștele Sfântului Andrei au fost oferite de Vatican și au fost înmânate acestei biserici de către episcopul unit de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu. Tot în această biserică se află și o relicvă a Sfintei Cruci, obținută cu multă trudă de către părintele paroh Remus Tegzeșiu.

Sfântul Andrei, sărbătorit azi, a fost fratele lui Simon/Petru, corifeul Apostolilor și cel căruia Mântuitorul Isus Cristos i-a înmânat cheile Împărăției Cerurilor. Sfântul Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul, care l-a trimis să îl urmeze pe Isus. Tocmai de aceea, Sfântul Apostol Andrei este desemnat și cu titulatura ”Cel dintâi chemat”, pentru că a devenit primul ucenic al Mântuitorului.

Sfântul Andrei s-a născut în Betsaida și a murit în anul 60, în orașul Patras, din Grecia de azi, când a fost răstignit pe o cruce în formă de X. Potrivit unei tradiții neconfirmate, dar care se bucură de o susținere foarte mare, Sfântul Andrei ar fi predicat o vreme în Dobrogea de azi, pe atunci provincia romană Scythia Minor. Moaștele sale au fost păstrate în acest oraș până în anul 350, când au fost luate de la localnici și duse la Constantinopole. Acesta este motivul pentru care adepții unui sectarism confesional încearcă să îl contrapună pe Sfântul Andrei, ca pe un fel de patron al ortodoxiei, deși el este un sfânt al întregii Biserici, Sfântului Petru, care a fost primul Papă al Romei și pe a cărui autoritate se bazează primatul petrin, în baza căruia, din cele mai vechi timpuri, episcopii Romei au fost recunoscuți drept capi spirituali ai Creștinătății.

În anul 850, împăratul Vasile I Macedoneanul a înapoiat locuitorilor din Patras capul Sfântului Andrei. În timpul cruciadei a IV-a,, locuitorii din Patras au fost din nou deposedați de această prețioasă relicvă. Capul Sfântului Andrei a fost luat și dus la Amalfi, lângă Napoli, în 1208. În anul 1460, sub amenințarea unei invazii musulmane, care era tot mai posibilă, după căderea Constantinopolelui, capul Sfântului Andrei a fost dus la Roma. În anul 1964, cu ocazia reconcilierii istorice dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă, capul Sfântului Andrei a fost înapoiat locuitorilor din Patras.

Related posts

Leave a Comment