Grupul de Acţiune Locală (GAL) implementează un proiect de aproape trei milioane de euro pentru a-i ajuta pe fermierii de la ţarăBiroul Regional Nord-Vest al Unității de Sprijin a Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală a organizat, în parteneriat cu site-ul nostru, www.clujtoday.ro, un seminar de informare pe tema dezvoltării rurale. Printre subiectele abordate s-au numărat beneficiile asocierilor în mediul rural şi activităţile Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală (RNDR) în acest an, însă un capitol aparte l-a constituit proiectul implementat de Grupul de Acţiune Locală (GAL) Valea Someşului în mediul de la ţară. Preşedintele acestei asociaţii, Ionuţ Ilieş, a prezentat stadiul implementării unui proiect în valoare totală de 2.850.000 de euro în dezvoltarea mediului rural şi a explicat modalităţile prin care orice persoană de la ţară poate primi un asemenea ajutor. „Aproximativ 50 de gospodării avem până acum înscrise, din 12 comune de pe Valea Someşului, iar ele vor primi 1.500 de euro pe an timp de cinci ani. La început este greu să aducem oameni, dar după ce ei văd că vecinul a primit aceşti bani şi a făcut anumite investiţii cu ei, pentru că aşa facem cea mai bună promovare, devin cinstiţi şi oneşti şi totul este bine. GAL a fost creat special ca să-i ajute pe oameni tocmai în mediul în care ei îşi desfăşoară activitatea, iar acest lucru îl facem prin intermediul autorităţilor locale din respectivele comune”, a spus Ionuţ Ilieş.
Related posts
-
Succes clujean la Convenția Națională Lions de la Iași: Mihai Florin Marusciac, ales în unanimitate viceguvernator 2 al Districtului 124 România
În cadrul Convenției Naționale Lions a Districtului 124 România, desfășurată la Iași (14–17 mai 2026), clujeanul... -
UDMR pledează pentru refacerea fostei coaliții de guvernare
Membrii Consiliului Reprezentanților Unionali ai UDMR propun refacerea fostei coaliții de guvernare drept soluție criza politică... -
Via Cluj TV: „THE CLUB Golf Trophy”, o competiție dedicată fair-play-ului
Pasionații de sport și rafinament se pregătesc pentru un eveniment de marcă, desfășurat la Cluj. Ediția...
