Părinții copiilor care învață la grădinița ”Mica Sirenă” din Cluj-Napoca au trimis un memoriu conducerii Inspectoratului Școlar Județean, prin care își exprimă solidaritatea cu educatoarele, acuzate că ar fi politizat serbarea de 8 Martie. Concret, copiii au fost puși să danseze pe imnul PDL, ”Verde-nrourat” în cadrul unui spectacol la care a participat și primarul Sorin Apostu. Culmea ironiei este aceea că imnul PDL a fost compus de primarul PNL din comuna mureșeană Band, Mircea Rusu. .La scurtă vreme după ce imaginile cu serbarea politizată au fost difuzate de televiziuni, primarul PDL Sorin Apostu s-a disociat de educatoare, a spus că nu avea cunoștință de conținutul spectacolului și a cerut începerea unei anchete care să lămurească incidentul. Reprezentanții Inspectoratului Școlar al Județului Cluj au anunșat deja începerea anchetei. Părinții copiilor spun că ei au avut cunoștință de conținutul spectacolului și că au fost de acord cu acesta. Ei cer ca ancheta să nu vizeze găsirea unui țap ispășitor, iar educatoarele să fie pedepsite doar pentru că așa a cerut mass-media.
Related posts
-
Catolicii de rit latin intră în Triduumul Pascal: Papa Leon al XIV-lea celebrează primul său Paște ca Pontif Roman
Credincioșii catolici de rit latin au intrat azi, în Joia Mare, în Triduumul Pascal: o perioadă... -
OVO by Cirque du Soleil: o incursiune unică în lumea fascinantă a insectelor
OVO by Cirque du Soleil te invită într-un univers spectaculos, unde insectele prind viață într-un ecosistem... -
AROBS anunță numirea lui Ștefan-Alexandru Frangulea în funcția de director financiar
AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie antreprenorială de tehnologie listată la Bursa de...
