Din aprilie, în farmacii ar putea fi reintroduse plafoane pentru compensate

De luna viitoare, bolnavii ar putea să stea din nou la cozi interminabile la farmacii. Casa de Asigurări de Sănătate ar putea stabili o limită de buget pentru medicamente compensate şi gratuite pentru fiecare farmacie în parte. Astfel, aceste medicamente s-ar putea da doar câteva zile la începutul fiecărei luni.O astfel de măsură ar putea fi luată pentru a se controla cheltuielile cu medicamentele compensate şi gratuite. Pacienţii nici nu vor să audă de o astfel de variantă.
„Şi aşa le plătesc, multe dintre aceste medicamente. Dacă le mai punem şi plafoane înseamnă că diferenţa de la plafon până la necesarul pentru schema terapeutică înseamnă s-o suporte din buzunar”, a declarat Vasile Barbu, preşedintele Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor.
Farmaciştii nu sunt de acord cu limitarea.
„Propunerea de norme de aplicare a contractului între farmacii şi Casa de Asigurări de Sănătate prevede reintroducerea de la 1 aprilie anul acesta a plafoanelor la farmacie. Pacientul era pus în cazul de a alerga de la o farmacie la alta”, a declarat Robert Popescu, pre;edintele Asociaţiei Retailerilor Farmaceutici.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate spune că deocamdată nu s-a luat vreo decizie în acest sens. Acesta spune că, în schimb, va apărea un buget orientativ pentru reţele la nivelul cabinetelor medicilor de familie.
„Nu există vreo prevedere legală la ora actuală care să prevadă că la farmacii se vor introduce plafoane. Din 2008 începând nu există niciun mecanism de control al statului asupra consumului de medicamente”, a declarat Lucian Duţă, preşedintele CNAS.
Forma finală a normelor care ar putea introduce limite bugetare la compensate ar trebui să apară săptămâna viitoare.

Related posts

Leave a Comment