EXCLUSIV: Vânătorii de securiști vor avea o filială la Cluj

Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului urmează să își deschidă prima filială la Cluj. Cel mai probabil, această filială va fi condusă de istoricul Gheorghe Petrov, care face parte din echipa celor patru istorici cunoscută sub numele de ”vânătorii de securiști”.În acest moment, Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, condus de istoricul Marius Oprea, fostul consilier pe probleme de securitate națională al președintelui României, Emil Constantinescu, dar și al premierului Călin Popescu-Tăriceanu, funcționează sub forma unui ONG. Acesta a fost creat după demiterea lui Marius Oprea din fruntea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România, o instituție aflată în subordinea Guvernului, și care a renunțat să mai caute victimele Securității. Echipa lui Marius Oprea a continuat săpăturile și au adus la lumină osemintele a 21 de eroi care au luptat cu arma în mână împotriva comunismului și care au plătit cu viața atitudinea lor curajoasă. În prezent, activitatea echipei conduse de Marius Oprea este susținută de Fundația Konrad Adenauer.

Related posts

Leave a Comment