2.500 de copii care provin din medii defavorizate şi care au vârstă preşcolară vor beneficia de sprijinul psihologilor Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj. Este vorba de un proiect coordonat de Catedra de Psihologie Clinică şi Psihoterapie.Proiectul va fi susţinut financiar de către Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane. Partenerii Universităţii clujene sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba. Reprezentanţi UBB spun că acest proiect este necesar deoarece, în anul 2008, peste 436.000 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani, nu sunt cuprinşi în sistemul şcolar. De asemenea, rata abandonului şcolar a crescut de la 0,6 la sută în intervalul 2000 – 2001 la 1,9 la sută în anul şcolar 2008 – 2009.
Related posts
-
Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj
Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea primului Consulat Onorific al Ucrainei în România.... -
Noaptea Bisericilor: tradiția europeană care transformă, în premieră, Clujul într-un traseu al patrimoniului religios
Pe 25 iulie 2026, clujenii și turiștii sunt invitați să exploreze pentru prima dată, într-un mod... -
Berea revine pe stadioanele din România: Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care permite vânzarea băuturilor slab alcoolizate la meciuri
Suporterii din România vor putea consuma din nou bere și alte băuturi slab alcoolizate direct pe...
