Topul femeilor miliardare. Trei chinezoaice ocupă podiumul

Jumătate dintre cele mai bogate 20 de femei din lume sunt chinezoaice. Averea lor o depăşeşte, în medie, pe cea a americancei Oprah Winfrey sau a britanicei J.K. Rowling, potrivit listei realizate de revista chineză Hurun, citată de AFP.Potrivit Hurun, chinezoaicele si-au realizat averile singure, nu cu ajutorul familiilor, precizând că „nicio ţară nu se apropie de China în privinţa femeilor care şi-au făcut averile singure”.
Averea medie a celor mai bogate 11 chinezoaice atinge 2,6 miliarde de dolari, faţă de cele 2,3 miliarde ale moderatoarei TV Oprah Winfrey. J.K. Rowling, autoarea seriei „Harry Potter”, ocupă locul al 20-lea, cu un miliard de dolari.
Cele mai bogate trei femei de pe planetă sunt regina hârtiei reciclate, Zhang Yin, 53 de ani,cu o avere evaluată la 5,6 miliarde de dolari, Wu Yajun – grupul imobiliar Longfor Porperties, cu 4,1 miliarde de dolari şi Chen Lihua, 69 de ani, cu 4 miliarde de dolari, care se află în fruntea holdingului Fuhua, cu activităţi în logistica portuară şi în sectorul energetic.
Pe locul al patrulea se află spaniola Rosalia Mera, care conduce distribuitorul de confecţii Zara.


Related posts

Leave a Comment