
Potrivit digitaljournal, membrii grupului „Architects and Engineers” au găsit noi probe care atestă povestea oficială a ceea ce s-a întâmplat în acea zi. Aceștia mai adaugă că varianta oficialilor SUA este o minciună, după cum relatează TV Press. Dovada pe care „Architects and Engineers for 9/11 Truth”pretind că o au, vorbește despre existența unui explozibile dinainte pregătite pentru demolare a World Trade Center. Aceștia adaugă că în urma anchetei au fost descoperite cantități mari de metal topit.
„Avioanele de tipul cărora au fost detonate în acea zi nu pot topi metalul sau oțelul. Ele nu ajung nici măcar la jumătate din temperatura necesară pentru a-l topi, deci acolo a existat altceva, un material foarte puternic, plasat între clădiri” a declarat, Greg Roberts, membru al organizației non-profit „Architects and Engineers”.
Richard Gage, fondatorul organizației, care a făcut înconjurul lumii, încercând să propageze adevărul despre 9/11, în cadrul unor conferințe speciale, a declarat în cadrul uneia din cele mai recente: „După ce ne vom da ochelarii de cal de la ochi, vom putea vedea clar, însă în America sunt foarte puțin oameni „neorbiți”, așa că trebuie să le aducem dovezi. ” Gage a mai explicat că peste 600 de arhitecți sunt mai mult decât îngrijorați de prăbușirea clădirii 7 din World Trade Center building 7, care nu a fost lovită de niciun avion, însă s-a prăbușit în 6.5 secunde.
În prezent, grupul încearcă să obțină cu ajutorul generalului Eric Holder dreptul de a demara o anchetă federală, în cadrul „celei mai mari crime a a secolului”, săvârșită de către însăși, America, după cum cred ei.
Momente de reculegere la New York în memoria victimelor atentatelor din 11 septembrie 2001
Potrivit MEDIAFAX, ca și în anii anteriori, la Ground Zero au fost citite numele celor aproape 3.000 de victime care și-au pierdut viața la New York, în Washington sau în Pennsylvania. La New York, mii de oameni au asistat la ceremonia în cursul căreia a fost citită lista cu numele victimelor. La sediul din Washington al Pentagonului, unde un al treilea avion a provocat moartea a 184 de persoane, președintele Barack Obama a declarat că America își va păstra valorile și virtuțile care definesc națiunea.
„Ei pot încerca să ne divizeze, dar nu vom ceda în fața urii și prejudecăților lor”, a spus Obama, referindu-se la controversele provocate de planurile de construire a unui centru islamic în apropierea Ground Zero și la sentimentele antimusulmane tot mai vizibile în Statele Unite. „Nu religia a atacat Statele Unite la 11 septembrie 2001, ci al-Qaida”, a adăugat el, în intenția de a-și susține declarația că -SUA nu sunt și nu vor fi niciodată în război împotriva islamului.