Fidel Castro: Romii expulzaţi din Franţa sunt victimele unui Holocaust

Liderul cubanez consideră că romii expulzaţi în ultimele zile din Franţa pot fi considerate victime ale unui „altfel de Holocaust rasial”, relatează agenţia APCOM.”Ultimul lucru la care ne puteam aştepta este expulzarea romilor francezi, victime ale cruzimii extremei-drepte franceze, care a lovit deja 7.000 dintre ei. Sunt cu toţii victime ale unui altfel de Holocaust rasial”, a declarat Castro într-un mesaj citit la prezentarea celei de a doua părţi a autobiografiei sale.
Fostul lider cubanez, în vârstă de 84 de ani, a făcut aluzie la repatrierea voluntară a romilor din Franţa în România şi Bulgaria.
Aproape 8.300 de romi români şi bulgari au fost expulzaţi din Franţa de la începutul anului şi aproape 10.000 în 2009. Oficialii au declarat că aceste reptriere se înscriu într-o politică mai amplă de luptă împotriva imigraţiei ilegale.
Măsurile, anunţate de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, au generat un val de critici din partea comunităţii internaţionale, a Vaticanului şi a ONU. Săptămâna trecută, şi Comisia Europeană a atras atenţia Franţei că nu pune suficient accent pe circumstanţele individuale. Joi, Parlamentul European a votat o rezoluţie fără caracter obligatoriu în care cere Franţei să pună capăt imediat expulzărilor. Însă Parisul a respins textul, considerând că este motivat politic.
Sarkozy se confruntă cu opoziţie şi în rândul cabinetului său, premierul Francois Fillon sugerând că nu este de acord cu legarea imigraţiei de infracţionalitate, iar ministrul de externe Bernard Kouchner afirmând că s-a gândit să demisioneze din cauza acestui dosar.
În baza normelor UE, un stat poate expulza un cetăţean european străin care a stat mai mult de trei luni şi nu are un loc de muncă sau care este considerat o ameninţare pentru siguranţa publică.

Related posts

Leave a Comment