
Cel mai mic salariu al unui manager de proiect de la Agenţia Naţională pentru Romi ajunge la 17.000 de lei, iar cel mai mare este de peste 100.000 de lei, potrivit NewsIn.”Cel mai mare salariu acum al unui manager de proiect este în jur de 100.000, cam aşa ceva”, spune Ilie Dincă, preşedinte Agenţia Naţională pentru Romi.
Proiectele derulate de instituţie au un buget de 22 de milioane de euro din care 18 milioane au venit de la Uniunea Europeană, iar 4 milioane sunt de la bugetul de stat. Agenţia Naţională pentru Romi spune că 40.000 de oameni, fie ei de etnie romă sau nu, vor beneficia de pe urma acestor proiecte.
„Prin acest proiect, urmărim calificarea a cel puţin 2.000 de persoane. Vom mări grupul ţintă la 2.700 de persoane, deci vrem să mărim. calificare în mai multe domenii, (…) agricultor, legumicultor, florar, zidar, constructor!”, a precizat Dănuţ Dumitru, manager de proiect.
O parte din bugetul alocat instituţiei a fost cheltuit pe echipament de birou destul de scump. Chiar şi aşa, conducerea Agenţiei Naţionale pentru Romi spune că se putea mai bine. Un manager de proiect dintr-o ţară europeană câştigă până la 200 de euro pe oră, aproape dublu faţă de cei care lucrează în România.