
În noul sondaj al Asociaţiei Sociologilor apare tot mai frecvent Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, la diverse capitole. Vedem aici că, raitingul celor patru partide din componenţa Alianţei pentru Integrare Europeană de la guvernare se află în scădere, în timp ce Partidul Comuniştilor este în ascensiune.
Potrivit sondajului, 30 la sută dintre alegători ar vota pentru Partidul Comuniştilor, la o distanţă ceva mai mare găsim Partidul Liberal Democrat cu aproape 17 la sută. Pentru Partidul Democrat ar vota puţin peste 10 la sută dintre respondenţii sondajului. Partidul Liberal, condus de actualul preşedinte Mihai Ghimpu ar obţine 7 la sută. O noutate a acestui sondaj – Alianţa „Moldova Noastră” ar câştiga peste 4 la sută, ceea ce i-ar permite să acceadă în Parlament. Dacă ar fi să ţinem cont de rezultatele sondajului, în componenţa viitorului Legislativ, ar intra 5 formaţiuni politice. Totodată, aproape 20 la sută nu ştiu încă pentru cine să voteze. Analiştii politici susţin însă că Alianţa „Moldova Noastră” a fost cea care mai tot timpul obţinea o bună parte din voturile celor care înainte de scrutin păreau păreau indecişi.
Raitingul Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a crescut cu 6 la sută, în timp ce cel al Alianţei pentru Integrare Europeană a scăzut cu 10 la sută. La capitolul popularitatea politicienilor, vedem că cel mai apreciat cu 51 la sută este Marian Lupu, pentru care, la începutul anului, şi-au exprimat opţiunea 60 la sută. În premierul moldovean Vlad Filat au încredere 45 la sută dintre cetăţeni faţă de 50% în luna ianuarie 2010. A scăzut procentual şi încrederea în liderul comunist – de la 42 la 36.
La mai puţin de 10 zile până la plebiscit, circa 20 la sută dintre cetăţeni spun că nu vor merge la vot, iar alţi 15 nu au ales deocamdată o opţiune – Pro sau Contra sau să boicoteze Referendumul constituţional privind alegerea şefului statului. Totuşi, peste 60 la sută dintre respondenţi vor merge să voteze şi vor spune dacă sunt sau nu de acord să aleagă şeful statului direct de către popor.
Dacă ar fi organizate alegerile prezidenţiale, pentru preşedintele Partidului Comuniştilor ar vota 22 la sută, fiind urmat de democratul Marian Lupu cu 19 la sută, arată studiul sociologic. Liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat ar obţine 16 la sută din sufragii. Doar 4 la sută dintre cetăţeni şi-ar dori ca actualul preşedinte al Republica Moldova să ocupe fotoliul viitorului şef al statului. Preşedintele Alianţei „Moldova Noastră”, Serafim Urecheanu, unul dintre cei patru lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană ar obţine doar trei la sută din voturile alegătorilor.
Sondajul a fost realizat în perioada 9-22 august 2010 pe un eşantion de 1594 din 76 de localităţi. Marja de eroare este de 2,6 la sută.