79 de elevi clujeni au absentat de la ultima probă scrisă a bacalaureatului

Ultima probă scrisă a examenului de bacalaureat a avut loc azi, în bune condiții, în județul Cluj. Reprezentanții Inspectoratului Școlar al județului Cluj au comunicat faptul că 79 de elevi au absentat.

Iată comunicatul de presă al inspectoratului clujean:

”Astăzi, 25 iunie 2020, s-a desfășurat ultima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat – E)d), proba la alegere a profilului și specializării.

Astfel, dintre cei 4.357 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea examenului scris la una dintre cele 10 discipline (Biologie – , Chimie – , Fizică – , Economie – , Filosofie – , Geografie – , Informatică – , Logică şi argumentare – , Sociologie – şi Psihologie -), în județul Cluj,  s-au prezentat 4.278 de candidaţi. 79 de candidaţi au absentat.

În județul Cluj la această probă nu s-au înregistrat situații de elevi eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă și nici situații în care elevii să susțină examenul cu subiecte de rezervă.

De asemenea, niciun elev prezent la proba la alegere a profilului și a specializării nu a avut temperatură peste 37.3 ̊C.

Subiectele și baremele de corectare pentru proba la alegere au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, azi, 25 iunie 2020, la ora 15:00”.

Related posts

Leave a Comment