La Cluj, momentan, sunt internați 665 de pacianți cu infecție COVID-19, dintre aceștia 641 sunt din județ. La ATI Cluj sunt, în stare gravă, din cauza virusului pandemic, 63 de persoane.
Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel:
- în ultimele 24 de ore, 520 persoane au fost confirmate pozitiv cu infecție COVID-19, toate fiind din județul Cluj;
- total număr de teste 2.245 din care 1.323 diagnostic grupe de risc și 922 teste efectuate la cerere. Până în acest moment s-au realizat 264.659 de teste, la nivelul județului Cluj;
- total vindecați și externați 1.593, din care 1.288 din județul Cluj;
- total decedați 181, din care 145 din județul Cluj.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.272 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), din totalul de 36.453 de teste efectuate în ultimele 24 de ore, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.412 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, din țară, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.548. Dintre acestea, 1.139 sunt internate la ATI.
În intervalul 19.11.2020 (10:00) – 20.11.2020 (10:00) au fost raportate 160 de decese. Potrivit raportării oficiale, 151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu aveau alte boli, iar pentru 7 pacienți decedați nu au fost raportate, până în prezent, alte afecțiuni.
Până astăzi, 20 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 403.123 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). În total, 278.676 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 9.756 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.