A XXI-a ediţie a Concursului naţional „Fotografia – document etnografic” are, în acest an, ca temă specială “Roata”. Competiția organizată de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Cluj, în parteneriat cu Asociaţia ArtImage şi Muzeul Etnografic al Transilvaniei, cuprinde două secțiuni principale, fiecare dintre acestea având încă două subsecțiuni, respectiv: I. Fotografie de autor, cu temă liberă etnografică: – Ia. fotografie alb/negru; – Ib. fotografie color. II. Secțiiunea specială tematică: – IIa. fotografie recentă, de autor (alb/ negru și/sau color) cu tema “roata”; – IIb. reproducere…
Read MoreZi: 7 august 2024
Frontierele imperiului roman din Dacia au fost admise în Patrimoniul Mondial UNESCO
Cea de-a 46-a întâlnire a Comitetului Patrimoniului Mondial s-a încheiat cu o decizie istorică pentru România. Dosarul „Frontierele Imperiului Roman – Dacia” a fost oficial inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, confirmând valoarea universală excepțională și importanța istorico-culturală a limesului din provincia romană Dacia. Dr. Felix Marcu, Manager al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT), a subliniat semnificația acestei recunoașteri: „Prin această decizie se recunoaște valoarea universală excepțională și importanța istorico-culturală a limesului provinciei romane Dacia pentru întreaga umanitate.” Termenul de „limes” se referă la frontierele fortificate ale Imperiului…
Read MoreA mai rămas o zi până la începerea festivalului UNTOLD 2024
Mai este doar o zi până când porțile celei de-a 9-a ediții a festivalului UNTOLD se vor deschide. De joi, 8 august 2024, Cluj-Napoca va deveni centrul distracției, găzduind peste 250 de artiști naționali și internaționali pe scenele sale. Organizatorii festivalului au anunțat măsuri de siguranță suplimentare, menite să asigure desfășurarea evenimentului în cele mai bune condiții. În premieră, un sistem avansat de monitorizare video va supraveghea accesul spectatorilor în și din Cluj Arena. Edy Chereji, co-fondatorul UNTOLD, a subliniat importanța acestor măsuri: “Anul acesta, am implementat un set de…
Read MoreAu fost puse în funcțiune rețelele de apă din Recea Cristur și Căprioara
Compania de Apă „Someș”, operator regional aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a pus în funcțiune noile rețele de apă din localitățile Recea Cristur și Căprioara, în urma finalizării unui proiect de extindere a infrastructurii edilitare. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat: „Sunt bucuros că am reușit să recepționăm investiția și să o redăm cetățenilor care se pot bucura acum de avantajele unei ape de cea mai bună calitate, furnizată în regim continuu. Vom continua aceste investiții care contează atât de mult pentru clujeni și aduc comunităților noastre un…
Read More