Walter a făcut prima mutare la “U”: Mihai Teja îl schimbă pe antrenorul Gheorghe Barbu

Acţionarul majoritar al “alb-negrilor” l-a numit, azi, pe Mihai Teja în locul lui Gheorghe Barbu. Noul antrenor principal este absolvent al celebrei şcoli de la Coverciano şi a fost până în prezent secund la echipe precum Steaua, Dinamo, Petrolul şi Standard Liege.

Florian Walter revine în forţă la “U” Cluj, după anunţul făcut aseară. Principalul acţionar al “alb-negrilor” a decis să se implice din nou la echipă, după ce şi-a retras sprijinul financiar în vara anului trecut, când a preferat să se mute la Petrolul Ploieşti. Conform prosport.ro, prima mutare a lui Walter a constat în schimbarea antrenorului. Astfel, Mihai Teja este de azi noul principal al “studenţilor” şi îl înlocuieşte pe Gheorghe Barbu. În vârstă de 35 de ani, Teja este unul dintre cei trei antrenori români care au absolvit renumita şcoală de la Coverciano, alături de Ilie Alexe şi Dan Dudiţă. Acesta a mai antrenat până acum, ca secund, la echipe precum Steaua, Dinamo, Petrolul şi Standard Liege. La ultimele trei formaţii a fost secundul lui Mircea Rednic.

Related posts

Leave a Comment