Voltaj va canta la Dracula Horse Festival

Trupa pop-rock comercial Voltaj va cânta la Dracula Horse Festival. Evenimentul va avea loc în comuna Daneş, judeţul Mureş, în perioada 27 – 29 septembrie.

Un festival diferit care pune accent în principal pe activităţile în natură şi spectacole care au loc într-un cadru aparte, într-un cadru rustic şi mai aproape de natura umană. La acest festival, personajele principale vor fi caii, făpturile fantastice şi mitologice care de-a lungul timpului şi-au dovedit măiestria, eleganţa şi loialitatea. O serie de evenimente dedicate lor vor avea loc în cele trei zile de festival. Unul dintre maeştri acestor spectacole este cunoscutul actor Denis Ştefan care va susţine mai multe show-uri pe parcursul celor trei zile, de la demonstraţii de dresaj, până la show-uri western spre deliciul celor prezenţi. Adrenalină la cote maxime şi la spectacolele de acrobatică ecvestră sau arme călare care vor avea loc în manejul Domeniului. Eleganţa cailor va putea fi admirată la spectacolele de dresaj spaniol care vor avea loc în Arena Cailor”, spun organizatorii.

 

Pe lângă demonstraţiile de hipism, la Dracula Horse Festival vor fi şi concerte. Cea mai cunoscută trupă care va urca pe scenă este Voltaj. 

 

Related posts

Leave a Comment