“Vladimir Ghika, martir pentru credință!” (Papa Francisc)
Papa Francisc a semnat miercuri, 27 martie 2013, decretul prin care se recunoaște oficial de către întreaga Biserică Catolică “martiriul servului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, preot diecezan, născut la Istanbul (Turcia), pe 25 decembrie 1873 și ucis din ură față de credință, la Bucureşti (România), pe 16 mai 1954”.
Vladimir Ghika, preot catolic, de ambele rituri (latin şi bizantin), de origine nobilă română, va fi ridicat curând la cinstea altarelor şi înscris în rândul fericiţilor şi sfinţilor Bisericii Catolice. Monseniorul Vladimir Ghika a fost arestat la 18 noiembrie 1952, pe o stradă din Bucureşti în timp ce ieşea din casa unei bolnave căreia îi administrase Sfintele Taine. Era în plină prigoană a regimului comunist de sorginte sovieto-bolşevică împotriva Bisericii Catolice. După un an de anchete şi torturi, a fost condamnat la trei ani de închisoare. Avea 80 de ani. Slăbit, înfometat şi suferind, a încetat din viaţă în închisoarea din Jilava doi ani mai târziu, pe 16 mai 1954.
“Este un dar deosebit nu numai pentru Arhidieceza noastră, dar pentru întreaga Biserică Catolică din România, pentru ţara şi poporul nostru din care s-a născut această mare personalitate, Vladimir Ghika, preot martir. Frumos semnal trimis de Sfântul Părinte Francisc Bisericii şi ţării noastre, prin semnarea decretului de recunoaştere a martiriului acestui fiu al Bisericii şi al neamului nostru!”, a declarat Excelenţa Sa, Ioan Robu, arhiepiscop-mitropolit romano-catolic de Bucureşti.
“Credincioşii şi preoţii Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti au avut mereu convingerea fermă că monseniorul Vladimir Ghika şi-a dat viaţa ca martir pentru credinţă şi de aceea, încă din 1991, mitropolitul Ioan Robu a adresat Sfântului Scaun cererea pentru începerea Procesului în cauza de beatificare şi canonizare a monseniorului. Existau deja dovezi şi multe mărturii despre viaţa de credinţă a monseniorului şi moartea lui martirică. Ne bucură nespus vestea confirmării martiriului monseniorului Vladimir Ghika, pe care putem să-l numim de acum venerabil. Este primul martir al Bisericii locale care va fi declarat fericit”, a explicat Pr. Francisc Ungureanu, postulatorul cauzei de beatificare şi canonizare a monseniorului Vladimir Ghika.