Viorel Hizo a stabilit lotul „U” Cluj pentru cantonament

Tehnicianul Universităţii Cluj va lua cu el 27 de fotbalişti la Sovata, pentru primul cantonament al acestei ierni. Din lot fac parte şi patru jucători aflaţi în probe.După o săptămână de pregătire la Cluj, echipa Universitatea Cluj va pleca, astăzi, în staţiunea Sovata, acolo unde va avea loc primul cantonament al perioadei de pregătire. Antrenorul Viorel Hizo a hotărât să urce în autocar 27 de fotbalişti, printre care şi patru jucători aflaţi în probe. Portarul Leonardo Magna şi jucătorii de câmp Sefal, Noe Acosta şi Miroslav Lecic sunt noutăţile „şepcilor roşii”, care, însă, trebuie să-l mulţumească pe deplin de Hizo pentru a putea rămâne la „U”. De asemenea, chiar dacă au fost anunţaţi să îşi caute echipă la finalul turului, lui Rareş Soporan şi Robert Iacob li s-a mai acordat o şansă de a arăta că se poate conta pe ei. Universitatea Cluj va sta la Sovata până în 27 ianuarie, timp în care va disputa şi două meciuri amicale, cu AFC Odorheiul Secuiesc şi Unirea Ungheni.

Related posts

Leave a Comment