Cota de piaţă a vinurilor româneşti a crescut sensibil în ultimii ani. Comercianţii estimează că ritmul în care a crescut valoarea vinurilor româneşti livrate pe piaţă este de trei ori mai mare decât ritmul în care a crescut valoarea vinurilor de import vândute în România. Motoarele acestei creşteri au fost reprezentate de două segmente de public. Primul este format din consumatorii români, care sunt tot mai educaţi în acest domeniu. Cel de-al doilea este format din cumpărătorii străini, care descoperă farmecul unor vinuri produse din soiuri precum Fetească Regală, Cădarcă sau Şarbă, spun experţii.
De o mare trecere se bucură şi vinurile produse din soiurile româneşti cultivate în Basarabia. Aşa ar fi Rara Neagră, care este cultivată doar pe colinele nisipoase din apropierea Limanului Nistrului de la Purcari, spune reprezentantul podgoriei basarabene, Victor Bostan.
Ultimii ani au dus şi la o reaşezare a pieţei autohtone a vinurilor. Astfel, au crescut segmentele reprezentate de vinurile seci şi demiseci, în dauna segmentelor reprezentate de vinurile dulci şi demidulci. Specialiştii spun că această evoluţie este un semn al maturizării gusturilor consumatorilor.