Vine sfârşitul lumii?

Astronauţii americani şi canadieni somează guvernele din întreaga lume să se pregătească pentru potenţiala coliziune a unui asteroid care ar putea pune capăt civilizaţiei prezente.Potrivit digitaljournal, astronauţii din cadrul Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului (AES) au mai adăugat că ignorarea acestui corp celest ar fi o dovadă de prostie din partea autoritaţilor din întreaga lume. Aceştia au transmis Naţiunilor Unite un raport îngrijorător, în care vorbeau despre trăsăturile meteoritului care ne-ar pune în pericol viaţa pe Pământ, despre cum pot fi detectate obiectele care ameninţă Planeta şi diferite metode de deviere a rocilor.
“Nu facem decât să ne îngropâm capul în nisip precum struţul dacă încă mai considerăm că Pământul o să-şi trăiască viaţa naturală până la sfârşitul soarelui şi nu o să fie niciodată lovit de vreo altă piatră”, a declarat preşedintele asociaţiei AES, Chris Hadfield, într-un interviu pentru Toronto Star. “Dar această gândire este prostească, este ignoranţă pură, deoarece rotim zarul şi ne aşteptam că piatra cea mare să nu cadă chiar acum”, a mai adăugat acesta.
Poate toţi ne amintim scenele din filmele de la Hollywood sau desenele animate în care oameni stau cu mâinile în sâni şi urmăresc un asteroid sau un meteorit cum zboară lin pe cer, aşteptând ceva vreme până la contactul cu Pământul. Bineînţeles, nu va cădea în slowly-motion, deoarece impactul unui corp de ceresc de acest gen este deobicei foarte violent, iar dacă va cădea pe Pământ, va avea o viteză supersonică. Judecând după severitatea şi impactul pe care îl va avea această coliziune asupra întregii lumi, poate vă aşteptaţi ca minţile luminate de pe întregul Glob să se fi gândit deja la un plan de protecţie împotriva unei asemenea catastrofe naturale. Din nefericire, niciun Guvern şi nicio grupare de cercetătorii nu a reuşit să pună pe roate un plan viabil de pregătire a populaţiei pentru un asemenea incident.
Deci care ar fi soluţia pentru a scăpa basma curată din această problemă? Potrivit astronauţilor, una dintre metode ar fi proiectarea unei rachete înspre meteorit pentru a-l anihila în plină deplasare spre Pământ. Într-un documentar prezentat de History Channel, (The Universe S01E03: The End of the Earth Deep Threats To Our Planet), astronauţii şi oamenii de ştiinţă mai discutau de asemenea şi despre o metodă de schimbare a gravităţii sale şi plasarea sa într-o direcţie de unde nu ar mai pune în pericol Terra. Însă, de la plan până la acţiune este o distanţă…de ani lumină.
Se pare însă că Agenţia Spaţială Canadiană (CSA) s-a implicat într-o acţiune ampla de salvare a planetei, iar potrivit CTV News, la începutul lunii martie 2011 aceasta va lansa satelitul NEOSSat (Near Earth Object Surveillance Satellite), în valoare de 15 milioane de dolari, menit să detecteze toţi asteroizii din jurul Soarelui, care ne-ar putea pune în pericol viaţa pe Planeta Albastră. Dar nouă muritorilor de rând nu ne mai rămâne decât să rămânem cu capul îngropat în nisip şi să aşteptăm să ne cadă meteoritul în cap?

Related posts

Leave a Comment