Echipa de baschet masculin „U” Mobitelco Cluj a câştigat doar cu două puncte avans meciul, din deplasare, cu CS Otopeni, 78-76.Formaţia pregătită de Marcel Ţenter a început să se joace şi în acest sezon cu inimile suporterilor. După ce, în etapa precedentă, clujenii au pierdut cu Gaz Metan Mediaş în ultima secundă, astăzi, aceştia au întors roata, în meciul cu CS Otopeni, din etapa a 6-a a Diviziei A şi au câştigat aproape la fel de dramatic cum au pierdut săptămâna trecută. Deşi au avut chiar şi 13 puncte avans la un moment dat, alb-negrii au fost egalaţi şi chiar lăsaţi în urmă la o diferenţă de cinci puncte, cu două minute rămase până la final. Un fault tehnic acordat celor de la CS Otopeni i-a adus pe ardeleni la doar un punct de gazde, iar după o recuperare pe faza defensivă, David Lawrence a marcat un coş de două puncte. Astfel, cu 20 de secunde rămase până la final, „U” avea un punct avans, iar acelaşi Lawrence, omul finalului de partidă, „le-a stricat” ultimul atac gazdelor, care l-au faultat. Americanul a marcat doar o ”liberă”, suficient pentru ca „U” Mobitelco să se impună, la final, cu 78-76. De remarcat, pe lângă David Lawrence, prestaţia lui Zoran Krstanovic, cel care a reuşit 36 de puncte, aproape jumătate din punctele formaţiei sale. Pentru „U” Mobitelco va urma, miercuri, meciul cu CSU Ploieşti, din Cupa României. Partida va avea loc în Sala Sporturilor „Horia Demian”, mai mult ca sigur, într-o atmosferă incendiară.