Şuvoiul atacurilor împotriva Casei Regale îşi continuă nestingherit parcursul. Tentaţia telenovelizării este irezistibilă şi fulminantă. Calomnierea devine o imperturbabilă rutină cotidiană: „Duda” este cel mai vestit „securist” al ţării, „Margareta” cea mai abil acoperită „PSD-istă” etc. Fabulaţiile pe teme financiare capătă conţinutul celor mai disperate zvârcoliri ale propagandei comuniste antiregaliste.
Cifrele sunt „clare”, şi pretins „precise” (la virgulă): „averea Regelui Mihai este de minim 60 de milioane de euro”, „renta anuală pe care Duda şi Margareta o vor primi de la Dragnea şi Tăriceanu este în valoare de 25 de milioane de euro” etc. Prin studiourile de televiziune, dintre cei (şi ar fi destui) dispuşi şi în măsură să formuleze opinii alternative, nimeni nu-şi poate face loc. Peste tot aceleaşi figuri zglobii, eventual alese pe sprânceană, oricum transfigurate de bucuria pe care pare să le-o ofere neaşteptata oportunitate de a tropăi cu bocancii pe blazonul regalităţii româneşti. Între ele şi câteva personaje (negreşit aceleaşi) care se prezintă/sunt prezentate ca „adevărate” apărătoare ale tradiţiei şi simbolurilor regalităţii româneşti. Un linşaj mediatic în toată regula care se substanţializează într-o deteriorare serioasă, să sperăm numai temporară, a imaginii familiei regale şi a Regelui Mihai, care, conform tuturor ştirilor medicale, se găseşte în plină agonie.
Însă dincolo de această operaţiune, cu oarece aspect macabru, rămâne destulă nedumerire. De unde acest asalt dezlănţuit împotriva regalităţii româneşti, aflată, în ultimul deceniu, într-un evident reviliment de popularitate? De unde răbufnirea de indecenţă într-un moment în care Regele Mihai este lângă pragul marii treceri? Cele câteva schimburi de comunicate dintre Nicolae şi Casa Regală, să admitem nefericite, reprezintă prea puţin pentru a justifica „holocaustul” mediatic prin care sunt trecute în aceste săptămâni regalitatea românească şi, în primul rând, atât de suferindul Rege Mihai.
Prin urmare, fireasca nevoie de lămurire cred că ar trebui împlinită şi în alte direcţii. Fără a fi un obişnuit al închipuirii de conjuraţii şi comploturi, unele întrebări pot şi trebuie formulate. Este această atmosferă din jurul Casei Regale proiecţia mediatică a unor interese de putere din spaţiul instituţional-politic intern? Sunt temeri că popularitatea în creştere a regalităţii ar putea fi dusă la niveluri incontrolabile de momentul trecerii la cele veşnice a Majestăţii Sale? În consecinţă, putem înţelege această hidoasă tentativă de tabloidizare a Casei Regale şi a personalităţii Regelui Mihai, ca pe o „doză” de derută, de lehamite, administrată preventiv conştiinţei româneşti prin care aceasta să fie „apărată” de „marele pericol” al contagiunii cu emoţie regală?
Ce mă întreb ar putea provoca indiferenţă, poate rânjete ironice. Însă devenind lucizi şi privind spre întâmplările ultimelor decenii, nu va fi dificil să constatăm ca dacă la economie, educaţie, făcut de autostrăzi etc. cei care conduc ţara asta sunt repetenţi în linie, la manipulare şi prostire publică sunt adevăraţi maeştri ai lui Mefisto. Mai departe, vom trăi şi vom vedea, dar să nu excludem posibilitatea, atunci când timpul ne va fi limpezit orizontul perceptiv, de a ajunge la impresia că „stăpânul inelelor” ne-a zăpăcit încă o dată mintea…
