Săptămâna 17 – 23 februarie 2025, care a coincis cu vacanța de schi a elevilor din județul Cluj, a fost una dintre cele mai solicitante din ultimii ani pentru salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și ai Formației Salvamont Vlădeasa.
Afluxul mare de schiori în cele două domenii schiabile cu zăpadă artificială din județ a fost însoțit și de un număr mare de accidentări.
Astfel, 39 de personae au fost salvate de pe pârtii:
- 25 de persoane de pe pârtia Mărișel (dintre care 5 persoane au fost predate serviciilor de ambulanță);
- 14 persoane la Buscat (dintre care 2 accidentați au fost predați echipajelor de ambulanță).
Cele mai multe cazuri într-o zi au fost înregistrate pe pârtia Mărișel: 10, un caz necesitând transportul cu ambulanța.
Principalele recomandări Salvamont în cazul unui accident pe pârtii:
– Nu intrați în panică.
– Protejati victima prin marcarea locului accidentului prin amplasarea unei perechi de schiuri amplasate în X la 4-5 metri în amonte.
– Anunțați echipa Salvamont aflată pe domeniul schiabil, sau apelați telefonic SNAU 112 sau Dispeceratul Național SALVAMONT – VODAFONE (0SALVAMONT – 0725826668).
– Nu mișcați persoana accidentată și nu permiteți nimănui să facă acest lucru, decât dacă se află sub influența directă a unui factor de risc care îi pune viața în pericol sau îi provoacă afecțiuni medicale imediate. Orice căzătură după care victima se resimte trebuie tratată ca având un posibil traumatism la coloană, necesitând imobilizare și transport adecvat. Nu permiteți “binevoitorilor” sau “salvatorilor de ocazie” să miște sau să transporte pe brațe, târâș sau improvizat victima.
– Dacă victima este inconștientă verificați pulsul, respirația, gura victimei și eliberați căile aeriene și în lipsa pulsului sau respirației începeți menavrele de resuscitare indiferent de nivelul dumneavoastră de pregătire.
– Discutați cu victima și observați dacă este coerentă în exprimare. Observați dacă prezintă hemoragii puternice, care reușesc să treacă prin echipament. Identificați locul hemoragiei și încercați să faceți compresie.
– Nu încercați să aduceți în poziție anatomică membrele sau corpul victimei indiferent de poziția acestuia, se pot produce leziuni cu efect ireversibil sau pot fi fatale.
– Protejați termic persoana accidentată, discutați permanent cu ea, urmăriți o eventuală schimbare a culorii feței și așteptați până sosesc echipele Salvamont.
CITEȘTE ȘI:
Orchestra Regală de Tineret a Filarmonicii clujene, în concert