USR cere retrimiterea in Parlament a legii amenajarilor hidroenergetice

Senatorii USR i-au trimis preşedintelui Klaus Werner Iohannis o scrisoare prin care îi solicită să retrimită în Parlament, la reexaminare, Legea pentru completarea articolului 5 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, prin care sunt declarate lucrările de amenajare hidroenergetică drept „lucrări de interes public major”.

USR consideră că legea, aşa cum este formulată acum, trebuie reexaminată atât sub aspectul legalităţii, cât şi al oportunităţii sale. USR s-a pronunţat în repetate rânduri împotriva proiectului de lege, inclusiv în Parlament.

 

„Este o lege cu dedicaţie pentru distrugerea râurilor din România, adoptată de majoritatea PSD-ALDE printr-o şmecherie care le e caracteristică. În directivele europene, interesul public major este cel legat de protecţia mediului. Dacă legea va fi promulgată, se va ajunge în situaţia absurdă prin care interesul public major va fi invocat pentru a permite distrugerea mediului. România este, deja, în infringement din cauza proiectelor hidroenergetice abuzive, care au distrus râurile din Făgăraş. Un megaproiect care ameninţă să distrugă Parcul Naţional Defileul Jiului a fost declarat ilegal de către Justiţia din România. Toate acestea şi multe alte proiecte distructive pentru râurile şi ariile naturale protejate din ţara noastră ar fi resuscitate dacă legea va fi promulgată, prin simple hotărâri de consiliu local, în cel mai fericit caz de Guvern, în condiţiile în care singurul interes major ar fi cel al grupurilor din jurul acestor proiecte, nu al cetăţenilor români. Preşedintele României nu poate accepta aceste jonglerii legislative ale PSD, care pun în pericol mediul natural al ţării. Legea, aşa cum apare ea în acest moment, este o încălcare flagrantă a mai multor directive europene de mediu, implicit şi a articolul 148 din Constituţie, în care se statuează că legislaţia comunitară este prioritară celei naţionale”, spune senatorul USR, Mihai Goţiu.

 

În forma actuală, Legea 33/1994 prevede la art. 5 că utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes naţional sau de interes local. În ansamblul Legii 33/1994, singura ierarhie a intereselor publice pentru care se declară utilitatea publică a unui proiect este ‘interes naţional’/ ‘interes local’, iar consecinţele declarării utilităţii publice ale unui proiect sunt clar prevăzute. Nu există o altă categorie, intermediară sau superioară, de lucrări care sunt de ‘interes public major’.

Related posts

Leave a Comment