Univers T, în elita industriei hoteliere din România

Compania si managementul Univers T, fac parte din elita turismului din romanesc, prin prezenta în finala prestigioasei competiţii Romanian Top Hotel Awards 2017. Este vorba de premiile excelenţei în industria hotelieră, a turismului şi ospitalităţii din România, unde Hotelul Univers T a fost nominalizat la 3 categorii.

Acesta este cel mai important eveniment de profil din România. La secţiunea ”Cea mai bună realizare profesională”, Valentin Lungu a intrat în finala pentru titlul de Directorul General al Anului în Industria Hotelieră. În această etapă a selecţiei au rămas doar 18 manageri din întreaga ţară. Alături de directorul hotelului Univers T, deţinut de Consiliul Judeţean, se mai află reprezentanţii unor branduri precum Sheraton, Hilton sau Ramada. Univers T este singurul hotel deţinut de o entitate publică ce a ajuns în finala competiţiei.

 

Hotelul clujean mai este nominalizat şi la secţiunile Cea mai bună echipă hotelieră şi Cel mai popular hotel al anului (3 stele). Este pentru al doilea an consecutiv când Univers T este nominalizat la aceste 2 categorii, iar noutatea absolută este nominalizarea managementului hotelului deţinut de Consiliul Judeţean în rândul celor mai performante echipe de conducere ale unităţilor  hoteliere din Romania. 

 

Competiţia include două tipuri de vot: aprecierea publicului, care poate vota on-line, pana la data de 10 mai, precum şi evaluarea realizată de un juriu de specialitate care îi cuprinde pe unii dintre cei mai buni experţi în turism din această parte a Europei. Echipa Univers T poate fi votată de către cei care o apreciază pe platforma on-line a competiţiei la toate cele 3 categorii

http://www.2017.hotelconference.ro/awards.php

”Includerea mea în rândul celor mai buni directori de hotel, din perspectiva celor care au făcut această selecţie, este o onoare deosebită. Cred că această nominalizare a apărut după ce munca noastră a fost validată şi de alte organisme. De asemenea, cred că a contat şi implicarea socială a hotelului nostru, precum şi deschiderea faţă de ideile inovatoare. Nu în ultimul rând, au contat rezultatele financiare obţinute de compania noastră. Aceste lucruri au fost posibile datorită muncii în echipă, precum şi datorită susţinerii proiectelor noastre de către acţionarul unic al hotelului Univers T, Consiliul Judeţean Cluj”, a declarat directorul hotelului clujean, Valentin Lungu.

 

Hotelul Univers T a fost declarat în ultimii doi ani drept cea mai bună unitate de categoria sa în topul realizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României. În 2016, hotelul clujean a ocupat prima poziţie din ţară şi în evaluarea realizată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii. De asemenea, directorul Valentin Lungu a fost premiat şi în cadrul Galei Oamenii Timpului, care este organizată sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României. Univers T a devenit şi hotelul preferat al Familiei Regale a României, iar zilele trecute a devenit prima entitate publică din judeţul Cluj care oferă o staţie unde clienţii săi îşi pot încărca gratuit maşinile electrice şi hibrid.

 

VOTAŢI HOTEL UNIVERST T AICI.

Related posts

Leave a Comment