Ungureanu: Negocierea Cupru Min a arătat că statul e puternic. Privatizarea va fi reluată cu avize de mediu existente

Rezultatul negocierilor cu firma canadiană Roman Copper pentru privatizarea Cupru Min a dovedit că statul este puternic, iar procesul de privatizare va fi reluat cu avize de mediu existente şi evaluări efectuate de o firmă cunoscută internaţional, a declarat, miercuri seara, premierul Ungureanu, scrie Mediafax.El a afirmat că au existat “câteva vicii de procedură”, dar a precizat că vrea să reformuleze această declaraţie, precizând că negocierea pe contract nu a “funcţionat” foarte bine.
“Aveam toate motivele să jubilez, dar negocierea pe contract nu a funcţionat foarte bine “, a spus Ungureanu.
Roman Copper a câştigat în 26 martie licitaţia organizată de OPSPI pentru preluarea pachetului integral de acţiuni al Cupru Min, la preţul de 200,77 milioane euro , de 3,5 ori peste preţul de pornire a licitaţiei, de 57,3 milioane euro .
Ministerul Economiei a anunţat însă în 7 aprilie că negocierile cu Roman Copper s-au încheiat irevocabil, întrucât firma canadiană a respins condiţiile cerute de partea română, astfel că procesul de privatizare va fi reluat.
Firma canadiană a avut termen de zece zile pentru a semna contractul de cumpărare a Cupru Min, dar întrucât nu a acceptat condiţiile impuse de partea română, acordul nu a mai fost încheiat.

Related posts

Leave a Comment