
Autoritățile din Budapesta se așteaptă ca reprezentanțele consulare ale Ungariei din Cluj-Napoca, București și Miercurea Ciuc să fie luate cu asalt de luni, scrie cotidianul maghiar Nepszabadsag. Motivul este acela că reprezentanțele consulare vor prelua cererile pentru acordarea cetățeniei maghiare.Legea a fost promovată de guvernul condus de actualul premier Vikor Orban, un fost liberal care și-a condus, pentru a avea o influență mai mare în afacerile europene, formațiunea sa, FIDESZ, către Partidul Popular European. Viktor Orban s-a făcut remarcat prin tendința de a instaura un regim autoritar în Ungaria, prin instituirea unui control drastic asupra presei, dar și prin atitudinea sa extremistă în legătură cu chestiunile care țin de relațiile Ungariei cu vecinii săi.
Cotidianul Nepszabadsag se așteaptă ca la cele trei consulate din România să fie depuse sute de mii de cereri pentru acordarea dublei cetățenii. Mulți dintre maghiarii ardeleni vor să profite de pașapoartele ungurești pentru a putea călători fără vize în Statele Unite ale Americii, acolo unde mii dintre ei intenționează să emigreze. Tot Nepszabadsag scrie că, în Slovacia, circa 100 de persoane s-au interesat, la consulatele din Bratislava și din Kosice, de posibilitatea de a primi cetățenia ungară. În Ucraina, acolo unde trăiesc cisra 150.000 de maghiari, autoritățile nu recunosc dreptul la dubla cetățenie. În practică, însă, unii dintre etnicii maghiari din Ucraina vor primi cetățenia ungară, estimează cotidianul budapestan.