Unde au fost americanii când:


Iată câteva întrebări legitime pe care şi le pune Jurnalul Naţional:

● Curtea Constituţională a fixat fără nici un argument pragul de participare minimă la referendumul pentru suspendarea preşedintelui a jumătate +1 din numărul cetăţenilor înscrişi pe listele electorale permanente, sfidând propria decizie de la referendumul din 2007, validat cu 50 la sută din paticipanţii la vot?
● Conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie a asmuţit procurorii împotriva unor membri ai Consiliului Naţional al Magistraturii, cel vizat fiind de fapt Victor Ponta, înregistrat şi monitorizat pe vremea când nu era prim-ministru?
● Traian Băsescu dicta Curţii Constituţionale ca pe listele electorale permanente la referendum să fie incluse şi persoanele cu domiciliul în străinătate, iar CC se conforma executând “lovitura de stat” printr-o erată emisă de un singur judecător şi fără semnătura preşedintelui Curţii?
● Conducerea Ministerului de Interne, inclusiv doi membri ai Guvernului, la ordinul aceluiaşi Traian Băsescu, era ascultată, urmărită şi anchetată de aceiaşi procurori zeloşi executând dorinţele suspendatului?
● Procurorii au declanşat o anchetă pentru “instigare la vot”, chemând la interogatorii manechinele care au participat la referendum la Mamaia?
● Parchetul General a ridicat înaintea finalizării referendumului acte originale de la Curtea Constituţională, Autoritatea Electorală Permanentă, Biroul Electoral Central, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, Direcţia Generală Paşapoarte, Direcţia Evidenţa Populaţiei şi Administrarea Bazelor de Date transformându-se într-o instituţie care stabileşte în afara legii pragul electoral?
● CSM, în loc să reacţioneze la felul în care procurorii executau ordinele lui Traian Băsescu, atacă oamenii politici care au făcut declaraţii împotriva statului poliţienesc?
● Aşadar, unde se aflau reprezentanţii celui mai democratic stat când se întâmplau toate aceste atentate la democraţie şi statul de drept în România?

Related posts

Leave a Comment