Ucraina, de la Vest la Est

Toate proiectele euroatlantice legate de Kiev s-au ruinat. Nu se mai poate vorbi de proiectul GUAM, al statui pivot euroatlantic sau de o Ucraină însetată de valorile democraţiei eurooccidentale. Ucraina a luat calea Rusiei.La 23 aprilie preşedintele rus Dmitri Medvedev a introdus acordul în privinţa Flotei din Marea Neagră pentru a fi ratificat de Duma de stat. Potrivit noului acord, semnat de preşedintele rus Medvedev şi omologul său ucrainean Ianukovici la data de 21 aprilie la Harkov, staţionarea Flotei Ruse de la Sevastopol va fi extinsă cu încă 25 de ani, până în anul 2042, în schimb ruşii vor micşora preţul gaz. Şi preşedintele ucrainean Victor Ianukovici a introdus la 23 aprilie pe agenda Radei Supreme, mai ales că cei doi şefi de stat s-au înţeles ca acordul să fie ratificat concomitent. Iuşcenco şi Timoşenco au chemat „ucrainenii liberi” să reacţioneze la indolenţa noului şef de stat ucrainean. În schimb, Ianukovici este convins că nimeni nu poate să încurce iniţiativei de unitate slavă şi replică- „doar să îndrăznească”. Ucrainenii susţin că 30 de procente din contractele pentru gaz Ianukovici le va băga în propriile buzunare.
Acordul de staţionare a Flotei Mării Negre din Crimeia a fost încheiat în anul 1997 pe un termen de 20 de ani. Cu toate că în acest act se spune despre fixarea plăţii Federaţiei Ruse pentru arenda obiectelor pe teritoriul ucrainean(estimativ 98de milioane de dolari anual), Kievul oficial nu o dată a ridicat problema măririi plăţii arendei, motivând aceasta prin aceea că administraţia flotei samovolnic se comportă pe teritoriile ucraineşti. Chestiunea s-a acutizat la finele anilor 2005-începutul anului 2006, când Ucraina ca reacţie la majorarea preţului impus la gaz de Moscova a declarat că se cere revizuirea acordurilor în privinţa flotei şi inventarierea avuţiei, care se află în folosinţa acesteia.
Factorul ucrainean a reprezentat o mare provocare pentru Rusia. Cursul euroatlantic pe care îl avişaseră guvernarea „portocalie” şi asaltul făcut de Kiev pentru a fi acceptat în familia euroatlantică a pus Moscova pe jar. Accentele de adversitate faţă de fosta metropolă, erijarea într-un centru strategico-politic rival Kremlinului, prin iniţierea şi participarea la structuri şi comunităţi de democratizare a spaţiului postsovietic(GUAM, Forumul de la Marea Neagră, Parteneriatul European, etc.) au subminat construcţiile economico-politice ruseşti prevăzute în politicile pe vericală( prin GUAM) sau pe orizontală( SEU, Uniunea vamală, EvrAzEs, OTSC). Kievul a fragmentat şi a slăbit influenţa rusească în spaţiul postsovietic şi o corectare a politicii externe ucrainene în raport cu Moscova, se impunea apariţia unui politician orientat spre valorile ruseşti, un politician slab, şantajabil, pe care laboratoarele ruseşti l-au sprijinit de nenumărate ori. Au fost aruncate pe piaţă fel de fel de scenarii în privinţa destrămării Ucrainei, revizuirii consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop şi a dispariţiei statului ucrainean. Şi se ştia bine că Rusiei îi este convenabilă o Ucraină integră şi în sfera intereselor ruseşti mai degrabă decât apariţia unor state noi, unificarea părţilor descompuse de la Ucraina la spaţiile lor materne şi extinderea valorilor euroccidentale spre Est.
În context, au fost lansate de Moscova o seamă de documentelor strategice pe piaţa publică, în care Moscova vorbea că este nevoie de o altă etapă în politică externă pe care trebuie s-o aibă cu Kievul. Aşa că Rusia îşi lega mari speranţe în vederea îmbunătăţirii raporturilor ruso-ucrainene, mai ales după 17 ianuarie 2010, când în Ucraina au urmat alegerile prezidenţiale. După ce omul sprijinit de Moscova a acces în vârfurile puterii, pe agenda rusească a apărut întrebarea, cum trebuie să fie noul preşedinte ucrainean şi cum să îl facă pe acesta ca să renunţe la linia politică adoptată şi asumată de predecesorul său.
De la proNATO la non-NATO
În virtutea demersurilor insistente de integrare a Ucrainei în NATO sub preşedinţia Iuşcenco, noua politică a şefului statului ucrainean Ianukovici a însemnat renunţarea la cererea de aderarea la comunitate. Aceasta înseamnă că nu se mai pune în discuţie realizarea MAP(Membership Action Plan) al NATO care a fost acordat candidatului ucrainean dornic să acceadă la structurile euroatlantice. Ianukovici a desfiinţat comisia de integrare a ţării în NATO, menită să înfăptuiască integrarea euroatlantică, şi zeci de organe ale statului în format consultativ, asociate de numele preşedintelui prooccidental Iuşcenco. Experţii ucraineni, printre care şi Alexandr Suşko, directorul Institutului de cooperare euroatlantică, afirmă că Ianukovici îşi propune să facă din Ucraina o punte între Est şi Vest, dar în care apare pericolul nedesemnării spaţiului de securitate în care vrea să se afle teritoriul acestei ţări.
Este adevărat că majoritatea cetăţenilor Ucrainei, conform sondajelor de opinie, s-ar fi pronunţat împotriva aderării la NATO, iar după agresiunea militară a Rusiei în Georgia, a războiului „gazelor” şi celor „energetice” mai multe state din Europa de Vest s-au răcit în privinţa dorinţei de-a accepta statele postsovietice care aspiră la structurile euroatlantice. Nimeni nu admite că Ucraina poate să îşi pronunţe statutul de neutralitate, aidoma Republicii Moldova, chiar dacă mai mulţi experţi ruşi aşteaptă o oficializare a statutului. Ianukovici şi-a propus să îşi salveze economia ţării cu mâna Moscovei, iar afişarea unei politici non-NATO şi o alianţă pan-slavă îi oferă şansa să-şi menţină electoratul rus alături de formaţiunea care l-a propulsat în funcţia de preşedinte.
Ori în Europa, ori cu Euroasia
Situaţia de accedere în structurile europene iau o nouă turnură după ce Ucraina a semnat aordul în privinţa staţionării Flotei Mării din Crimea. UE devine mai precaută în privinţa Kievului care se pare nu a înţeles că majoritatea statelor din UE sunt ancorate în comunitatea NATO. Noul acord Iankovici-Medvedev în privinţa flotei zădărniceşte proiectul european de la Marea Neagră a UE, ca să nu vorbim de cel al Alianţei Nord Atlantice. Vizată a fi integrată împreună cu Republica Moldova într-un eventual val UE post-balcanic, Kievul s-a autosuspendat din proiect, acţiune care pune în pericol inclusiv accederea mai rapidă a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Nu întâmplător afirmaţiile ministrului de interne al României Vasile Blaga, conform cărora din anul 2011 va exista un control mai exigent în privinţa frontierei de est a Uniunii par nu doar plauzibile, ci chiar verosimile. Orientarea Ucrainei spre vechea metropolă a impus ca Bruxelles să aplice accente mai aspre asupra tendinţelor elitei politice de-a „juca la două capete”. Trebuie să ne amintim că în urma întrevederii de la Moscova, pe care a avut-o preşedintele ucrainean Victor Ianukovici cu premierul rus Vladimir Putin, Kievului i s-a propus aderarea la Uniunea vamală Rusia, Belorusia, Kazahstan. Numai că Rada Supremă din capitala ucraineană a refuzat audierile în privinţa perspectivelor de aderare a Ucrainei la Uniunea vamală Rusia, Belorusia, Kazahstan. Pentru proiectul hotărârii de desfăşurare la 21 aprilie 2010 a audierilor parlamentare de aderare a statului ucrainean la Uniunea vamală s-au pronunţat 218 de deputaţi din 412. Şi erau necesare doar 226 de voturi. De asemenea, parlamentul ucrainean a refuzat să examineze şi hotărârea de aderare la Spaţiul economic unic, alături de Belorusia, Rusia şi Kazahstan.
Adepţii aderărării Ucraini la Uniunea vamală din cadrul Spaţiului Economic Unic, printre care şi ex-ministrul finanţelor Victor Pinzenâk, afirmă că pierderile anuale ale bugetului Ucrainei prin neparticiparea la această construcţie ar fi estimate la un miliard de dolari. În Uniunea vamală importul nu ar fi impozitat, aşa că Rusia ar livra de 5 miliarde mai mult ca statul ucrainean.
Apropierea tot mai strânsă a Kievului de Moscova a făcut ca vocea Comisiei Europene să se audă mai răspicat, atenţionând Ucraina în privinţa demersurilor de accedere la Uniunea vamală. Comisia Europeană i-a spus franc Kievului că este imposibil ca totodată să aderi la Uniunea vamală Rusia, Belorusia, Kazahstan şi să creezi o zonă a comerţului liber(ZCL). Astfel poate fi catalogată poziţia adjunctului directoratului general a „Politicii Europene de Vecinătate” Hugues Mingarelli, în timpul şedinţei Comisiei pe probleme de afaceri externe a Parlamentului European. “Dacă Ucraina va trebui să adere la această Uniune vamală, acestei ţări îi va fi extrem de greu să formeze o zonă de comerţ liber cu UE. Formarea Uniunii vamale va însemna că Ucraina se unifică la tarifele externe ale altor trei state, ia comerţul UE cu acestea este foarte puţin liberalizat. Şi, îmi e teamă, noi vom ajunge p o acle incertă”, a spus el. „Din punctul nostru de vedere, noi suntem sinceri faţă de autorităţile ucrainene asupra consecinţelor la care se poate aştepta”, a precizat reperezentantul Comisiei Europene. Mai ales că statele care ispitesc Ucraina prin aderarea la Uniunea vamală cunosc bine în ce situaţie şi posibilile consecinţe care se pot răsfrânge asupra Kievului.

Marea Neagră se menţine un lac rusesc?
Recent ruşii scriau că, proiectul de lege privind extinderea NATO, aprobat de către Congresul SUA în martie 2007, permitea transformarea Sevastopolului în bază militară a Blocului Nord-Atlantic deja în 2012, dar nu în 2007, când ar fi expirat termenul contractului de arenda încheiat cu Rusia. Conform logicii geopolitice, după Balcani şi Afganistan, Statele Unite ar fi operat o politică mai pronunţată faţă de Marea Neagră, iar una din locaţiile sale noi geopolitice în Europa ar fi fost vizată să fie Crimeea. În optica rusească Washingtonul a adoptat o politică de încercuire a Rusiei, apropiindu-se ferm de hotarele CSI şi în consecinţă Moscova a replicat în Ucraina şi Kârgâzstan. Eliminarea lui Bakiev de pe scena politică kârghâză şi semnarea acordului asupra Flotei ruse din Marea Neagră, dacă e aşa cum se laudă unele voci media estice, trebuie considerate nişte succese provizorii ale diplomaţiei ruse. Jocul deţinerii circulaţiei resurselor energetice din zona Mării Negre accentuează tendinţele Marilor Puteri de reevaluare şi reconsiderare a Mării Negre, doar Iranul posedă 40% din astfel de resurse.
Este adevărat, Alianţa Nord Atlantică dispune de baze militare în Turcia, Afganistan, Israel, Kuweit, Irak, Romania şi Kârgâzstan. Respectivele obiective militare le permit Statelor Aliate să deţină o pârgie de influenţă asupra Europei de Est, Orientului Apropiat şi Caucazului. Şi nu este întâmplătoare poziţia Rusiei de sancţionare a Iranului
Alianţa Nord Atlantică are posibilitatea de a ţine sub control o mare parte din bazinul Mării Negre, precum şi strâmtorile Bosfor şi Dardanele. În actualul context geostrategic, Constanţa are un rol special şi devine o cheie de la Dunăre, fluviu prin care se poate transporta păcura caspică şi cea românească spre ţările europene.
Pe de altă parte, noua concepţie de politică externă a Rusiei aplică accente de reconsiderare a spaţiului Mării Negre în care Rusia se pretează ca un jucător cheie. Iar declaraţia preşedintelui rus Dmitrii Medvedev în privinţa bazinului Mării Negre este cât se poate de clară, fără Rusia nimic aici nu se mişcă. Altfel vine rusul şi îi împuşcă pe toţi. Iată cum se îi avertizează Medvedev pe ceilalţi jucători din regiune- „abordările edificate de Rusia spre…interacţiune în regiunea Mării Negre şi Mării Caspice se va realiza în baza individualităţii Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră şi prin consolidarea mecanismului de cooperare a statelor ciscaspice”. Deci, Rusia şi OCEMN deţin Marea Neagră!

Concluzii
Victoria lui Ianukovici de la Kiev a extaziat multe centre analitice din Rusia. Ianukovici a fost văzut de mulţi ruşi ca personajul providenţial prorus, dispus să strângă cele două state slave într-un singur centru economico-politic.Moscova şi-a dorit o Ucraină debărasată de opţiunea NATO, tardivă în negocierile asupra statutul Flotei ruse din Marea Neagră şi sensibilă la tematica limbii şi culturii ruse. Rusia a visat o Ucraină pro-rusă şi a primit-o!
În schimb, opoziţia ucraineană astăzi îl acuză pe preşedintele Ianukovici de trădare a intereselor naţionale şi de faptul că poporul ucrainean a încăput sub cizma rusească. Semnătura pusă pe acordul de staţionare a încă 25 de ani a Flotei ruse în Crimeia poate fi considerat, în felul său, istoric. S-a decis: Crimeia nu va mai fi cedată Rusiei, pentru că Rusia prin flota sa deţine de facto peninsula. Aşa că laboratoarele mediatice ruse nu mai ameninţă statul ucrainean că este pe punctul să se destrame în mai multe părţi. Ucraina sub Ianukovici vre să oscileze ca pe timpul lui Kucima, între CSI şi UE. Ea a renunţat definitiv la proiectul regional GUAM. Prietenia strategică ruso-georgiană a fost înlocuită cu prietenia ruso-ucraineană. Deocamdată, Georgia îşi va lega mari speranţe ca noul preşedinte ucrainean să nu recunoască independenţa Abhaziei şi Osetiei şi va abanadona speranţele unor proiecte geopolitice comune.
Am afirmat, de nenumărate ori că Rusiei îi convine o Ucraină care ar fi luată sub tutela sa şi nicidecum una destrămată.Iată că această ipoteză s-a adeverit. Aşa că astăzi Rusia promite Kievului mult gaz ieftin, investiţii în valoare de 40 miliarde de dolari şi sprijin necondiţionat în realizarea multor proiecte de infrastructură, care ar relansa statul ucrainean. Şi în instituţiile superioare de învăţământ din Ucraina au fost restabilite cursurile de limbă de rusă.
Ucraina a intrat în sfera de interese ruseşti.


Related posts

Leave a Comment