În perioada 19 octombrie – 30 noiembrie, cursele cu Uber vor fi cu 50% mai ieftine de fiecare dată când plouă. Astfel, Uber se alătură iniţiativei #liberincluj. Campania, iniţiată de ILoveCluj, îi încurajează pe clujeni să lase maşina personală acasă, mai ales atunci când plouă şi oraşul se blochează, iar oamenii ajung să petreacă în trafic de două sau chiar trei ori mai mult timp decât ar fi normal.
“În Cluj, sunt peste 200,000 de maşini înregistrate. Scopul nostru este ca, prin intermediul aplicaţiei Uber, acelaşi număr de oameni să circule prin oras cu doar un sfert din numărul de maşini” a spus Irina Scarlat, Marketing Manager, Uber România.
Pentru a beneficia de curse cu 50% mai ieftine atunci când plouă, utilizatorii trebuie doar să introducă în aplicaţie codul promoţional cu data zilei respective, folosind forma prescurtată a lunii, spre exemplu: 19oct sau 7nov.
De regulă, Uber e disponibil în Cluj la un tarif de 1,7 lei pe kilometru. Într-o zi ploioasă, tariful va fi de 85 de bani pe kilometru, iar o cursă de la Polus Center Cluj până la Cluj Arena va fi de aproximativ 5 lei faţă de aproximativ 10 lei în mod normal.
Mai mult, prin opţiunea fare split (împărţirea tarifului) din aplicaţia Uber, mai mulţi utilizatori care împart aceeaşi cursă Uber pot împărţi şi costul.
Misiunea Uber este să facă transportul în mediul urban la fel de accesibil ca apa curentă – peste tot, pentru toata lumea. Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, cu scopul a rezolva o problema simplă – cum poţi comanda o cursă la atingerea unui buton. Şase ani şi peste un miliard de curse mai tarziu, Uber îşi propune să rezolve o provocare şi mai mare: reducerea poluării şi a aglomeraţiei urbane, aducând mai mulţi oameni în mai puţine maşini. Din februarie 2015, Uber este şi în România, în Bucureşti, cu trei servicii: uberX, UberSELECT şi Uber Child Seat.