Echipa de volei masculin Universitatea Cluj a pierdut meciul amical cu Remat Zalău, 2-3.”Studenţii” au început foarte bine întâlnirea, disputată în Sala Sporturilor din Zalău şi au condus cu 2-0 după primele două seturi. Gazdele au revenit, însă, pe final şi au reuşit să întoarcă rezultatul în favoarea lor, 3-2. „Nu ne-a prea interesat scorul, am vrut doar să testez echipa şi să văd la ce nivel se află jucătorii în această perioadă. De asemenea, am vrut să văd dacă mai avem nevoie să facem transferuri şi cred că ar fi foarte bine dacă am putea să ne întărim cu o extremă”, a spus Ciontoş, pentru site-ul u-cluj.ro. Deşi la echipă a venit un jucător maghiar, pe postul de secund, tehnicianul clujenilor nu prea este mulţumit, însă, chiar de postul pe care voleibalistul evoluează.
Related posts
-
Lucrări pe drumul Săcălaia – Jucu de Sus
Consiliul Judeţean Cluj a demarat ample lucrări de întreţinere curentă şi periodică pe drumul județean DJ... -
Cărți electronice de identitate pentru locuitorii din Feleacu
Un funcționar al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată... -
Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj
Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea primului Consulat Onorific al Ucrainei în România....
