Tudor Gheorghe la românii din Timoc


Vineri, 20 noiembrie 2009, va avea loc la Bor, Serbia, un concert extraordinar susţinut de Tudor Gheorghe şi taraful său.Organizat cu sprijinul Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Rumâne din Serbia, Centrului Cultural şi Primăriei din Bor, evenimentul va avea loc la Şcoala de Muzică din Bor, orele 19.00 şi încheie seria manifestărilor dedicate în acest an românilor din Timoc de Institutul Cultural Român.
Recitalul va cuprinde piese de pe albumele „Petrecere cu taraf“ şi „Când Dumnezeu era mai jos“. Muzicii satului românesc interbelic i se vor alătura sonorităţi ale secolelor al XVI-lea şi al XVII-lea, dar şi versurile lui Marin Sorescu, într-o remarcabilă încercare de restaurare a unor valori muzicale puţin cunoscute.
Institutul Cultural Român a mai organizat, în luna aprilie 2009, Festival de Paşte al Românilor din Timoc, eveniment cu o tradiţie de trei ani, iar în noiembrie, la ICR au fost proiectate două documentare şi a fost vernisată o expoziţie de fotografie despre comunitatea românească din această parte a Serbiei. Filmele şi imaginile reprezintă rezultate ale programului Mediateca românilor din Timoc, derulat în 2009 de ICR, prin Direcţia Români din afara ţării (www.icr.ro/bucuresti/evenimente/mediateca-romanilor-din-timoc-filme-documentare-si-expozitie-de-fotografie-la-icr.html).

Related posts

Leave a Comment