Trenul Regal porneşte din nou la drum de 1 Decembrie

Este în tradiția Familiei Regale folosirea călătoriei cu Trenul Regal pentru un scop social, cultural, educațional sau caritabil. Anul acesta, în urma tragicului incendiu din Capitală, în care un mare număr de tineri și-au pierdut viața sau au fost grav răniți, Familia Regală a decis să organizeze, pe durata călătoriei cu Trenul Aducerii Aminte, un eveniment dedicat strângerii de fonduri. Evenimentul va fi organizat în parteneriat cu companii medicale și reprezentanți ai mediului de afaceri. Proiectul medical căruia fondurile îi sunt destinate va fi anunțat în scurt timp.

Amintim că în anii trecuți, în Trenul Regal, au fost invitați să călătorească scriitorii români (Scriitori pe Calea Regală), elevi olimpici, vârstnici care beneficiază de programul Niciodată singur al Fundației Principesa Margareta a României, copii, precum și membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București.

Trenul Regal va pleca, în dimineața de 1 decembrie 2015, din Gara Turnu Severin, la ora 8.30. Accesul publicului și al presei este liber în toate gările unde Trenul Regal va opri.

Prima oprire va avea loc în Gara Filiași, la ora 10.49. Trenul va opri pentru 10 minute. Toți locuitorii orașului Filiași care vor dori să întâmpine Familia Regală și să vadă Trenul Regal în gara orașului lor sunt bineveniți.

A doua oprire va avea loc la Gara din Craiova, la ora 11.40, unde trenul se va opri pentru 20 de minute. Cu ocazia opririi la Craiova, Familia Regală va vizita o expoziție amplasată în incinta gării. Toți locuitorii municipiului Craiova care vor dori să întâmpine Familia Regală și să revadă Trenul Regal în gara orașului lor sunt bineveniți.

A treia oprire va avea loc în Gara din Slatina, la ora 13.10, unde trenul se va opri timp de 10 minute. Toți locuitorii municipiului Slatina care vor dori să întâmpine Familia Regală și să vadă Trenul Regal în gara orașului lor sunt bineveniți.

A patra oprire va avea loc în orașul Titu, la ora 16.13, unde trenul va staționa 12 minute. Gara din Titu este istoric legată de Regele Carol I și de Regina Elisabeta. Suveranii își așteptau adesea musafirii oficiali la Titu, unde se urcau în tren și parcurgeau drumul către București – Cotroceni alături de invitații regali din străinătate. Toți locuitorii orașului Titu care vor dori să întâmpine Familia Regală și să vadă Trenul Regal în gara orașului lor sunt bineveniți.

Ultima oprire a trenului, în ziua de 1 decembrie 2015, va fi la Gara Regală Băneasa, la ora 17.16.

Related posts

Leave a Comment