Trenul blindat al președintelui nord coreean a fost văzut în Rusia

Trenul privat blindat al dictatorului Coreei de Nord, Kim Jong Un a intrat în Rusia înaintea summitului cu președintele rus Vladimir Putin, a informat marți presa de stat, pe fondul avertismentelor din partea Statelor Unite că cei doi lideri ar putea ajunge la un acord de arme.

Trenul s-a deplasat spre nord prin Primorsky Krai, în regiunea Orientului Îndepărtat a țării. Ministerul Apărării din Coreea de Sud a declarat că liderul nord-coreean a intrat în Rusia marți dimineață, ora locală.

Liderul nord-coreean și-a părăsit pentru scurt timp trenul pentru întânlirea cu oficialii locali la stația de graniță rusă Khasan, înainte de a-și relua călătoriile, a informat Reuters. Nu se știe dacă Kim a părăsit trenul, De atunci, a traversat un pod feroviar peste râul Razdolnaya din teritoriul Primorsky și se deplasează spre nord, potrivit Agenției de știri de stat rusă (RIA).

O întâlnire între Kim și Putin, care se așteaptă să aibă loc în estul îndepărtat al Rusiei, ar fi o evoluție semnificativă, spun analiștii, fiindcă reunește doi lideri care sunt din ce în ce mai izolați pe scena mondială. Rusia are nevoie cu disperare de provizii proaspete de muniție și obuze, după mai mult de 18 luni de război în Ucraina, Conform CNN.

Kim Jong Un are nevoie de tehnologie modernă în rândul rachetelor

Coreea de Nord s-a confruntat ani mulți cu sancțiuni internaționale din cauza programului său de arme nucleare, se confruntă cu multe lipsuri, de la bani, alimente, rachete moderne.

După această întâlnire, Phenianul ar putea să pună mâna pe genul de arme pe care Națiunile Unite le-au împiedicat accesul în două decenii de sancțiuni, în special pentru programul său de rachete balistice cu capacitate nucleară.

Guvernul SUA a declarat săptămâna trecută că negocierile privind armele dintre Rusia și Coreea de Nord „înaintează în mod activ”.  Viitoare discuții ar putea avea loc ca parte a eforturilor Rusiei de a găsi noi furnizori de arme în războiul său împotriva Ucrainei.

CITEȘTE ȘI:

Serviciile secrete americane indică faptul că Rusia se află în spatele atacului asupra barajului de pe Nipru

Pagina de istorie: Moartea ”Președintelui Etern” Kim Ir Sen

Related posts

Leave a Comment