“Transilvania Fest” în avampremieră la Muzeul Satului din Bucureşti

Festivalul agricultural “Transilvania Fest”, organizat de Centrul Rațiu pentru Democrație din Turda (CRDT), va fi găzduit mâine, în avanpremieră, de Muzeul Satului din București. Festivalul, care a fost promovat anul acesta la Târgul Internațional de Turism de la Berlin, își propune să promoveze zona istorică a Transilvaniei.Prima ediție a festivalului va avea loc la Biertan (80 de kilometri de Sibiu), între 30 iulie și 1 august sub patronajul Principesei Margareta a României și a Prințului Charles al Marii Britanii. La festival vor participa, timp de trei zile, vestiți meșteșugari, producători locali, gastronomi de renume din Transilvania și din Marea Britanie, precum și foarte apreciate ansambluri folclorice care vor binedispune publicul.
Potrivit coordonatorului de comunicare al CRDT, Oana Ioniță, care a declarat, miercuri, pentru Agerpres, ”Festivalul cultural şi al gastronomiei tradiționale aduce în prim plan minunatele obiceiuri din Ardeal, din dorința de a contribui la dezvoltarea comunitară, comercială şi turistică a regiunii, iar în acest an, în mod special, a localităților Biertan, Richiş şi Copşa Mare”.
Festivalul agricultural „Transilvania Fest” este inspirat şi creat după modelul celor tradiționale din Europa și din Statele Unite ale Americii, iar ediția de la Biertan va fi una dintre cele mai atractive atât pentru turiștii români cât şi pentru cei străini.
Proiectul “Transilvania Fest” s-a născut din festivalul “TurdaFest” -primul festival agricultural din ţară care valorifică vechile tradiții românești, maghiare şi germane din Transilvania- care a avut loc timp de 4 ani consecutiv în Municipiul Turda. În 2009 Municipalitatea Turda a refuzat însă să permită desfășurarea festivalului în centrul orașului, loc devenit tradițional pentru acest eveniment. Din acest motiv “TurdaFest” s-a desfășurat la ExpoTansilvania, în Cluj- Napoca, în perioada 25-27 septembrie, şi prin aceasta a deschis perspectivele unui nou festival transilvănean intitulat “Transilvania Fest”

Related posts

Leave a Comment