Cluj: “Este legal ca pacienţii să ofere bani şi cadouri medicilor”

Pacienţii pot oferi cadouri şi bani medicilor. Este permis prin lege. Asta reiese dintr-un anunţ amplasat în Secţia ORL a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii din Cluj-Napoca, potrivit evz.ro.”Primirea de donaţii sau cadouri de la pacient, ulterior finalizării acordării asistenţei medicale, ca recunoştinţă pentru serviciile prestate este perfect legală, cuantumul acestor cadouri trebuie să fie însă în concordanţă cu posibilităţile materiale ale pacientului şi cu rezultatul acordării asistenţei medicale. Este interzisă condiţionarea acordării asistenţei medicale”, se arată în anunţul respectiv.
Reprezentanţii Spitalului de Copii recunosc că situaţia e un pic ciudată şi că din anunţ se poate înţelege că este vorba şi despre bani, dar spun că pasajul a fost luat din legea drepturilor pacienţilor nr.46/2003. Legea recunoaşte posibilitatea pacienţilor de a oferi “plăţi suplimentare şi donaţii”.
“Prost să fii să nu înţelegi ce scrie. Este oarecum ciudat deoarece în anunţ se arată că darul trebuie să fie în concordanţă cu veniturile pacientului, or, pacientul, în cazul meu este, o fetiţă de 2 ani”, a declarat o femeie.
Numele Spitalului de Copii din Cluj a fost implicat anul trecut într-un scandal de mită. Chirurgul Ioan Dobrescu a fost prins în flagrant în timp ce primea 100 de lire sterline de la Vasile Parna, tatăl unei fetiţe care trebuia operată la un picior. Vasile Parna a declarat că medicul i-a spus că nu îi va opera copilul decât atunci când îi va aduce cele 100 de lire.
În prezent, deşi a fost trimis în judecată, medicul îşi desfăşoară în continuare activitatea la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca.

Related posts

Leave a Comment