Numărul clujenilor care optează pentru pensii private a crescut în ultimii ani. Această creștere este legată de mărirea numărului de angajați din județul Cluj, precum și de creșterea veniturilor medii salariale.
Ultimii ani au adus o sporire a interesului clujenilor pentru pensii private, atât cele din Pilonul II al sistemului de pensii, cât și pentru cele facultative. Creșterea numărului de participanți la sistemele de pensii private este legată direct proporțional de mărirea numărului de angajați înregistrați în județul Cluj, precum și de sporirea veniturilor salariale medii, care lasă la dispoziția angajaților mai mulți bani pentru a fi economisiți în acest fel.
Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică, numărul total de angajați a crescut în Cluj. În 30 iunie 2024, erau înregistrați oficial peste 287.500 de angajați. Cifra este mai mare decât cea înregistrată în 30 iunie 2023, când erau înregistrați aproximativ 281.000 de angajați. De asemenea, salariul mediu a crescut. În luna iulie 2024, salariul mediu din județul Cluj era de aproximativ 6.100 de lei, în condițiile în care, în iulie 2023, acesta era sub 5.700 de lei pe lună.
La nivel național, potrivit Autorității de Supraveghere Financiară, erau aproape 9 milioane de participanți la cele 17 fonduri autorizate de pensii private, care dețineau active în valoare cumulată de aproape 150 de miliarde de lei. În cazul pensiilor facultative, acestea au, la nivel național, 762.000 de participanți, în creștere față de anul trecut, când erau înregistrați 710.000 de participanți.