Simfonia Iubirii ajunge la Sibiu

Unul dintre cele mai frumoase evenimente care marchează Ziua Europei este Simfonia Iubirii. Este vorba de un spectacol organizat în Sala Thalia din Sibiu, susținut de compania de IT VIVAJO. Practic, cea de-a 5-a ediție a ”Simfoniei Iubirii” aduce pentru prima dată în fața publicului sibian formatul consacrat de concert ce îmbină știința și arta într-un dialog între psihologul Daniel David și Young Famous Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Agachi. Demersul pe care ”Simfonia Iubirii” îl propune publicului încă de la prima ediție are ca idee centrală puterea transformatoare a…

Read More

DWNT sărbătorește 10 ani de business în stil nemțesc, printr-un concert Young Famous Orchestra

Joi, 16 ianuarie 2020, de la ora 18:00, la Auditorium Maximum, Clubul Oamenilor de Afaceri de Limba Germană din Transilvania de Nord (DWNT), în colaborare cu Young Famous Orchestra și Vladimir Agachi, invită clujenii la “Wanderlust Symphonie”, un concert de muzică simfonică reinventat în spirit nemțesc la Cluj-Napoca. Este modalitatea prin care clubul german a ales să sărbătorească zece ani de existență în Transilvania, o existență caracterizată de apropierea de mediul de afaceri și de comunitatea locală. Biletele au fost puse în vânzare online pe eventbook.ro, iar offline la cinematograful…

Read More