În ultimii ani, a renăscut interesul elevilor pentru ştiinţă. Însă ei nu sunt atât de interesaţi de maniera veche de a preda matematica, fizica sau biologia, ci de robotică, de astronomie sau de exobiologie. De aceea, Biroul European de Resurse pentru Educaţia Spaţială – ESERO România, în parteneriat cu Agenţia Spaţială Europeană, Agenţia Spaţială Română şi Observatorul Astronomic Mărişel au organizat cursuri de formare pentru mai mult de 40 de cadre didactice din întreaga ţară, astfel încât profesorii să poată utiliza noi metode pentru a capta interesul tinerilor.
Read MoreEtichetă: stiri Cluj
Noi săpături la Sarmizegetusa romană. Tineri din patru ţări fac cercetări pe şantierul arheologic
Un grup de 20 de studenţi, dar şi profesori din patru ţări fac săpături pe şantierul arheologic de la Sarmizegetusa romană. Ei se perfecţionează în domeniul arheologiei, dar şi în cel al ştiinţelor auxiliare, în cadrul unui proiect Erasmus+, finanţat de Uniunea Europeană, potrivit RomaniaLibera.ro.
Read MoreComunitatea medicală şi reprezentanţii organizaţiilor părinţilor salută decizia Ministerului Sănătăţii de a cumpăra vaccin pneumococic
Mai multe societăţi medicale şi organizaţii ale părinţilor au salutat decizia reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii de a cumpăra doze de vaccin pneumococic cu 13 valenţe. Acest vaccin va fi disponibil gratuit pentru copii, prin Programul Naţional de Vaccinare.
Read MoreTensiuni în coaliţia PSD-ALDE-UDMR. Maghiarii, nemulţumiţi de faptul că Guvernul a atacat iniţiativa Minority SafePack la Curtea Europeană de Justiţie
Noi tensiuni au apărut în coaliţia parlamentară care susţine Guvernul Mihai Tudose. Liderii UDMR sunt indignaţi de faptul că Guvernul României a atacat la Curtea Europeană de Justiţie decizia Comisiei Europene de a înregistra iniţiativa cetăţenească Minority SafePack, care a fost lansată de preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, şi care doreşte să creeze un cadru european de protecţie a drepturilor minorităţilor.
Read MoreUnul dintre cei mai renumiţi hipnotizatori din lume vine la Cluj
Comunitatea psihologilor din Cluj este invitată la un eveniment dedicat hipnozei şi hipnoterapiei. În perioada 26-27 septembrie, dr. Thomas Dowd va conferenţia la Cluj-Napoca pe aceste teme.
Read MorePPMT a depus plângere penală împotriva lui Alexandru Cumpănaşu
Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania a depus o plângere penală împotriva vedetei TV Alexandru Cumpănaşu, preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României. Acesta este acuzat de incitare la ură şi discriminare, după ce a cerut retragerea cetăţeniei române pentru preşedintele UDMR, Hunor Kelemen. Anunţul referitor la plângerea penală a fost făcut de preşedintele executiv al PPMT, Tibor Toro, care a ţinut o conferinţă de presă la Cluj.
Read MoreRata de creştere a comerţului on-line în România a ajuns la 40 la sută
România înregistrează una dintre cele mai mari creşteri din Europa în domeniul comerţului on-line. Volumul total al comerţului electronic din România va depăşi în acest an, pentru prima oară, pragul de două miliarde de euro, estimează experţii în domeniu. Această estimare nu include plăţi pentru diferite servicii, pentru utilităţi, bilete de avion, bilete de autobuz sau de tren, tichetele de intrare la diferite evenimente precum concertele sau rezervări de hoteluri, vacanţe sau asigurări auto sau medicale.
Read MoreSportinCluj.ro: CFR a spulberat Sepsi Sfântu Gheorghe
CFR Cluj a câştigat uşor meciul din deplasare cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Clujenii au câştigat cu scorul de 2-0 şi îşi consolidează poziţia de lider în Liga I, potrivit SportinCluj.ro.
Read MoreZeci de mii de oameni au ascultat liturghiile de la Nicula
Zeci de mii de pelerini au ajuns la Nicula, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Transilvania. Oamenii sunt atraşi de o icoană a Fecioarei Maria cu Pruncul Isus, care are faima că ar fi făcătoare de minuni şi care ar fi lăcrimat în anul 1699.
Read MoreCâmpia Turzii: Şapte persoane evacuate dintr-un bloc afectat de incendiu
Şapte persoane au fost evacuate de către angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă dintr-un bloc din municipiul Câmpia Turzii, din cauza unui incendiu. Alte 26 de persoane au părăsit imobilul din propria lor iniţiativă.
Read More