CFR Cluj, în întârziere cu plata salariilor

CFR Cluj a ajuns la trei meciuri consecutive fără victorie în Liga I, iar experții în sport spun că unii dintre jucători ar fi obosiți și demotivați. Președintele clubului, Cristian Balaj, a recunoscut că există o întârziere de trei luni la plata salariilor, potrivit SportinCluj.ro. „Avem minusurile noastre, dar știm ce avem de făcut în perioada următoare. Există întârzieri salariale, dar jucătorii vor primi banii. Sunt trei luni de întârziere. Jucătorii știu că au mai fost situații de genul ăsta și nu s-au depus memorii. În niciun caz nu-și vor…

Read More

SportinCluj: CFR Cluj l-a prezentat pe Raoul Mal

CFR Cluj a transferat un nou mijlocaș ofensiv, în vârstă de 21 de ani. Raoul Mal a fost adus de la Pistoiese, din cel de-al treilea eșalon fotbalistic din Italia, potrivit SportinCluj.ro. El a semnat un contract valabil până în 2025. Tânărul mijlocaș se alătură, astfel, altor doi tineri jucători aduși din Italia, atacantul Daniel Birligea, venit de la Teramo Calcio, și portarul Răzvan Sava, venit de la Torino.

Read More

SportinCluj: Damjan Djokovic, aproape de revenirea la CFR Cluj

Mijlocașul de origine croată Damjan Djokovic este aproape de revenirea la CFR Cluj. El a fost transferat la echipa turcească Rizespor, în ianuarie 2021, potrivit SportinCluj.ro.  Damjan Djokovic a avut un sezon bun, în care a jucat în 22 de meciuri din cele 23 din campionatul intern, însă, în ultimele etape, a fost doar rezervă. Damjan Djokovic ar dori să revină la CFR Cluj, în contextul în care el are o relație foarte bună cu antrenorul Dan Petrescu, sub conducerea căruia a obținut cele mai mari performanțe.

Read More

SportinCluj: Mike Cestor ar putea ajunge la CSU Craiova

Campioana României, CFR Cluj, s-ar putea despărți chiar în aceste zile de fundașul central Mike Cestor. Acesta a intrat în ultimele șase luni de contract și a refuzat oferta echipei de a-i prelungi înțelegerea. Mai mult, Mike Cestor a greșit la golul prin care FCSB a egalat CFR Cluj, 3-3, din primul meci oficial al clujenilor din acest an, potrivit SportinCluj.ro. Antrenorul Dan Petrescu l-a criticat pe fundașul francez. „E clar că eram mulțumit cu un egal la început, dar când conduci cu 2-1 și 3-2… Nu-mi aduc aminte când…

Read More

SportinCluj: Alex Chipciu rămâne la CFR Cluj

Mijlocașul Alex Chipciu nu va pleca la CSU Craiova, acolo unde ar fi fost dorit de fostul președinte al CFR Cluj, Marian Copilu, instalat la conducerea grupării din Oltenia. Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat că nu a sosit nici o ofertă pentru transferul mijlocașului, potrivit SportinCluj.ro. Mai mult, Dan Petrescu a declarat că este mulțumit de modul în care se antrenează Alex Chipciu și a adăugat că, chiar dacă nu a fost, de regulă, titular, a contribuit la parcursul excelent al echipei.

Read More

SportinCluj: Bilel Omrani încă nu a ajuns în cantonamentul CFR

Unul dintre cei mai talentați atacanți din Liga I, francezul Bilel Omrani, încă nu a ajuns în cantonamentul CFR Cluj din Spania. Potrivit reprezentanților clubului, Bilel Omrani a cerut câteva zile de vacanță în plus față de colegii săi, pentru a-și rezolva niște probleme personale, după cum relatează SportinCluj.ro. Potrivit presei din București, acesta ar putea fi ultimul sezon în care Bilel Omrani evoluează pentru CFR Cluj. Atacantul francez a intrat în ultimele șase luni de contract și ar fi nemulțumit de oferta salarială prin care echipa clujeană i-a propus…

Read More

Despărțire de CFR Cluj: Juan Emmanuel Culio s-a întors în Argentina

Unul dintre fotbaliștii emblematici ai CFR Cluj, Juan Emmanuel Culio, a renunțat la contractul cu echipa clujeană. Mijlocașul în vârstă de 38 de ani s-a întors în Argentina, pentru a fi alături de familie, transmite SportinCluj.ro. Potrivit antrenorului Dan Petrescu, el ar fi dorit să mai joace până la vară, astfel că este posibil ca mijlocașul să își găsească o nouă echipă în Argentina. Dan Petrescu a afirmat că l-ar fi vrut pe Juan Emmanuel Culio în staff-ul CFR Cluj, însă acest lucru nu s-a întâmplat deoarece sud-americanului i-ar fi fost dor de familie.

Read More

CFR Cluj a realizat primul transfer al sezonului

Campioana României, CFR Cluj, încearcă să își întărească lotul, în condițiile în care echipa clujeană este principala favorită la titlu. Antrenorul Dan Petrescu a decis să renunțe la 12 jucători de care nu este pe deplin mulțumit și să aducă fotbaliști capabili să evolueze în cupele europene, potrivit SportinCluj.ro. Primul transfer realizat în această perioadă este al unui atacant croat, în vârstă de 27 de ani. Este vorba de Marko Dugandzic. El vine de la echipa rusească FC Soci. Anul trecut, atacantul croat a evoluat pentru FC Botoșani. Valoarea estimată…

Read More

Sergiu Buș vrea performanță alături de CFR Cluj

Campioana României, CFR Cluj, a reușit să îl readucă acasă pe unul dintre cei mai talentați atacanți, Sergiu Buș, relatează SportinCluj.ro. Atacantul clujean a plecat de la CFR Cluj în 2013. De atunci, el a evoluat pe mai multe continente. A revenit la CFR Cluj din Coreea de Sud, cu dorința de a câștiga un nou titlu. „Am revenit acasă. Am un sentiment aparte acum că m-am întors. Am plecat de aici singur, iar acum m-am întors cu o familie, aşa că sunt bucuros. Este presiune la CFR Cluj, întotdeauna…

Read More

SportinCluj: Alex Bologa, cel mai bun sportiv al CS Universitatea Cluj în 2021

CS Universitatea Cluj a stabilit lista celor mai buni sportivi din 2021. Pe prima poziție se află judokanul Alexandru Bologa, medaliat la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, potrivit SportinCluj.ro. Iată lista completă: 1. Alexandru Bologa (judo) – 179 p 2. Adrian Șulcă (judo) – 168 p 3. Maria Nedelcu (culturism) – 144 p 4. Raluca Ștef (patinaj) – 101 p 5. Sanda Belgyan (atletism) – 75 p 6. Tudor Șevciuc (atletism) – 74 p 7. Cătălin Ungur (natație) – 74 p 8. Călin Nemeș (echitație) – 62 p 9. Vlad Negrean (volei) – 41p 10.…

Read More