Un salvamontist clujean, în echipa clasată pe locul 5 la pregătirea profesională din Dolomiti

Salvamontistul Răzvan Potîng, din cadrul Serviciului Public Salvamont-Salvaspeo Cluj a fost unul din cei patru membri ai echipei Dacia, echipa salvatorilor montani din România care a concurat cu elita salvatorilor montani din Europa, reuniți în Italia, în Dolomiti, pentru a participa la acțiunile de pregătire profesională a salvamontiștilor. Echipa Dacia a reușit, de această dată, cea mai bună clasare de până acum, obținând locul al cincilea din 77 de echipe de salvatori din 8 țări. Răzvan Potîng este la cea de a doua participare în prestigioasa competiție, care a constat…

Read More

Exercițiu de salvare montană desfășurat, în premieră națională, la Cluj

Primul mare exercițiu național de salvare din mari pereți stâncoși se organizează, la inițiativa Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și a Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România, în această săptămână, în Cheile Turzii. Exercițiul, unul extrem de complex, va reuni câteva zeci de salvatori montani experimentați din nouă județe – Cluj, Alba, Mureș, Sibiu, Satu Mare, Harghita, Mehedinți, Prahova și Caraș Severin. Atelierele se vor desfășura în verticalele celor mai mari și dificili pereți din Cheile Turzii, unii cu înălțimi de peste 200 de metri: Peretele Uriaș, Colțul Crăpat,…

Read More

Vacanța de schi a venit cu accidente la pârtiile din Cluj VEZI cum poți ajuta pe cineva accidentat la schi

Începutul vacanței de schi a dat bătăi de cap salvamontiștilor din întreaga țară. Astfel, weekend-ul care tocmai s-a încheiat a fost cel mai solicitant, de până acum, pentru salvamontiștii din Cluj. Doar sâmbătă, angajații și voluntarii Serviciului Public Județean Salvamont-Savaspeo Cluj au intervenit în zece cazuri de accidentări pe pârtiile din județ. Cele mai multe cazuri au fost sâmbătă, la Mărișel – 5 accidentări care au necesitat intervenția Salvamont dar, din fericire, în cazul niciuneia dintre victime nu a fost nevoie predarea către ambulanță. Patru cazuri au fost pe domeniul…

Read More

Salvamontiștii clujeni au avut peste 30 de intervenții, în weekend

Sfârșitul de săptămână recent încheiat a fost unul foarte aglomerat pentru salvatorii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, aflat în subordinea Consiliului Județean Cluj. Aceștia au fost solicitați în 32 de cazuri, cu patru mai multe decât în întreaga vacanță de iarnă. Marea majoritate a intervențiilor au avut loc în zonele schiabile Mărișel, Muntele Băișorii/Buscat și Feleacu, dar au fost și două cazuri de turiști care au solicitat ajutorul salvamontiștilor în arealul lacului de acumulare Tarnița, respectiv două în zona Masivului Vlădeasa. Conform datelor Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj,…

Read More