Consulul Germaniei la Sibiu, Wiebke Oeser, în vizită la Cluj

Consulul Germaniei la Sibiu, Wiebke Oeser, a fost în vizită la Cluj. Aceasta s-a întâlnit cu vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu. Scopul întâlnirii l-a constituit dezvoltarea relațiilor de cooperare bilaterală în multiple sectoare, precum și identificarea unor noi domenii de interes în care se pot materializa inițiative benefice ambelor părți. În cadrul întrevederii ce a avut loc la sediul forului administrativ județean, oaspetelui i-au fost oferite informații despre oportunitățile de afaceri ale județului, potențialul economic, investițional și turistic. Totodată, s-a discutat despre unele dintre cele mai importante proiecte gestionate…

Read More

Ambasadorul Indiei s-a întâlnit cu vicepreședintele Consiliului Județean

Ambasadorul Indiei în România, Excelența Sa, Dr. Manoj Kumar Mohapatra s-a aflat în vizită la Cluj, unde s-a întâlnit cu vicepreședintele Consiliului Județean, Radu Rațiu. Scopul întâlnirii care a avut loc la sediul forului administrativ județean a fost acela de a extinde și aprofunda relațiile de cooperare dintre cele două părți, precum și de a identifica domeniile de interes comun în care pot fi demarate proiecte de colaborare bilaterală. În cadrul întâlnirii, a fost prezentat potențialul economic și investițional al Clujului, prilej cu care a prezentat Parcurile Industriale Tetarom și…

Read More

Ambasadorul Israelului în România, în vizită la Cluj

Ambasadorul Statului Israel în România, Excelența Sa Dr. Lior Ben Dor, s-a aflat în vizită la Cluj. Cu această ocazie, în cadrul întrevederii care a avut loc la sediul forului administrativ județean, oficialului străin i-au fost oferite informații concrete despre județul Cluj și potențialul investițional, economic și turistic al acestuia. De asemenea, vicepreședintele CJ Cluj, Radu Rațiu a vorbit despre unele dintre cele mai importante proiecte ale instituției, precum și despre oportunitățile oferite de Parcurile Industriale Tetarom și multiplele facilităţi pe care acestea le oferă agenților economici. În acest context,…

Read More

Ambasadorul Franței, în vizită oficială, la Cluj

O delegație condusă de Excelența Sa, Nicolas Warnery, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Franceze în România s-a aflat în vizită la Cluj. Oficialul a fost însoțit de către consilierul de cooperare și acțiune culturală al Ambasadei Franței și Director al Institutului Francez din România, Isabelle Pérot; atașatul de cooperare științifică și universitară la Ambasada Franței, Rabie Ben Atitallah; directorul delegat al Institutului Francez din România la Cluj-Napoca, Alexandra Servel, de către Armelle Warnery, dar și de către consul onorific al Franței la Cluj-Napoca, Pascal Fesneau. Delegația a fost primită…

Read More

Ambasadorul Republicii Filipine la București, în vizită la Cluj

Delegația oficială condusă de Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Filipine la București, Excelența Sa Noel Eugene Eusebio Servigon, însoțit de Prim-Secretarul și Consulul în cadrul Ambasadei Republicii Filipine în România, Siegfred T. Masangkay, s-a aflat în vizită la Cluj. Întrevederea a avut drept scop dezvoltarea relațiilor de colaborare dintre cele două părți, identificarea unor modalităţi concrete de consolidare a prezenţei investitorilor filipinezi în această zonă și impulsionarea schimburilor comerciale. Am profitat de întâlnirea cu oficialii străini pentru a evidenția punctele forte ale județului Cluj și a prezenta facilitățile pe…

Read More

Ambasadorul Republicii Estonia în România, în vizită la Cluj

Delegația condusă de Ambasadorul Republicii Estonia în România, Excelența Sa, Aune Kotli s-a aflat în vizită la Cluj. Oficialul străin a fost însoțit de către Consulul General, Kersti Kirs și de către Consulul Onorific al Republicii Estonia la Cluj, Bianca Muntean. În cadrul întâlnirii, vicepreședintele CJ Cluj, Radu Rațiu a vorbit despre simplificarea interacțiunii cu cetățenii și revoluția administrativă declanșată la Cluj, prin digitalizarea activității Consiliului Județean. În acest sens, a prezentat delegației estoniene unul dintre cele mai importante proiecte aflate în implementare în cadrul instituției – platforma informatică Ghișeul…

Read More

Noul Ambasador al Suediei în România, în vizită la Cluj

Noul Ambasador al Suediei în România, Excelența Sa Anna Hällerman a fost, în vizită, la Cluj. Oficialul străin a fost însoțit de Consilierul și Adjunctul Misiunii, Kamilla Lindström Rehbinder, și de Consulul Onorific al Suediei în Cluj, Carl Widell. Cu prilejul întâlnirii ce a avut loc la sediul forului administrativ județean, vicepreședintele instituției, Radu Rațiu a realizat o amplă prezentare a județului Cluj, a potenţialului economic şi investiţional al acestuia, precum și a entităților aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj. De asemenea, Rațiu a vorbit și despre unele dintre obiectivele…

Read More