Joi, 17 aprilie 2025, între orele 12:00 și 16:00, clujenii sunt așteptați pe esplanada Cluj Arena (în zona parcului pentru copii), la un eveniment de suflet: „Tradiții clujene în Joia Mare”, parte din Târgul de Paște Produs de Cluj. Potrivit organizatorilor, Joia Mare este o zi sfântă, închinată amintirii unor momente fundamentale din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, rugăciunea arhierească și începutul Pătimirilor. Astfel, cei prezenți se vor bucura, de-a lungul întregului eveniment, de mai multe momente de pricesne, aduse în dar de glasurile curate ale…
Read MoreEtichetă: pricesne
Ateliere de încondeiat ouă și recital de pricesne, în Joia Mare, la Cluj Arena
Joia Mare aduce în prim-plan la Cluj-Napoca tradițiile pascale din zona Transilvaniei, în cadrul unui eveniment organizat prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj Tradiții clujene, Asociația „Produs de Cluj” și Cluj Arena. “Tradiții clujene în Joia Mare” va avea loc joi, 17 aprilie 2025, între orele 12:00 – 16:00, pe espalanda Cluj Arena (zona parcului pentru copii) și se desfășoară sub egida Târguli de Paște “Produs de Cluj”. Astfel, publicul este invitat să participe la ateliere de încondeiat ouă și să asiste la un recital de…
Read More“Tradiții clujene de Buna Vestire”
În preajma Praznicului Bunei Vestiri, duminică, 23 martie 2025, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT Cluj) a organizat cea de-a patra ediție a concertului de pricesne, muzică religioasă și cultă “Tradiții clujene de Buna Vestire”. În organizare s-au alăturat: Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” și Asociația „Produs de Cluj”. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca și s-a desfășurat în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Concertul a reunit nume sonore, grupuri…
Read MoreSpectacol emoționant, menit să aducă lumină și liniște sufletească, oferit de cursanții de la Tudor Jarda
Într-un cadru solemn și plin de emoție, Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napocainvită publicul interesat să ia parte la un concert de pricesne, susținut de cursanții claselor de canto muzică populară. Evenimentul se va desfășura în sala de spectacole a instituției, în data de 2 aprilie 2025, de la ora 17:00. Sub îndrumarea experților Mihaela Szenasi Grec, Ioan Dordoi, Marina Marina, Andrei Gaidoș, Georgiana Ghișa și Bogdan Găbudean, cursanții au pregătit un program emoționant, menit să aducă lumină și liniște sufletească în această perioadă de pregătire pentru Sărbătorile…
Read MoreEveniment de suflet la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj și Asociația „Produs de Cluj, în parteneriat cu Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca, invită publicul la un eveniment de suflet, unde tradiția, credința și muzica se împletesc armonios. Astfel, duminică, 23 martie 2025, laCasa de Cultură a Studenșilor va avea loc un concert extraordinar de pricesne. Accesul se face pe bază de bilete, care sunt disponibile online: www.myticket.ro și www.entertix.ro, dar și în Librăriile Cărturești (Iulius Mall, Vivo, Platinia Shopping Center).…
Read MoreConcert special de pricesne susținut de cursanții Școlii Populare de Arte
Într-o atmosferă plină de armonie și spiritualitate, Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca invită publicul la un concert special de pricesne, susținut de talentații cursanți ai claselor de canto muzică popular. Evenimentul va avea loc în sala de spectacole a instituției, miercuri, 24 aprilie 2024, începând cu ora 17:00. Sub îndrumarea experților Mihaela Szenași Grec, Ioan Dordoi și Bogdan Găbudean, cursanții școlii au pregătit un repertoriu de pricesne care va aduce bucurie și încântare în această perioadă specială a Sfintelor Sărbători Pascale. Această seară culturală este nu numai…
Read MoreConcert de pricesne, muzică religioasă și cultă, de Buna Vestire, la Cluj-Napoca
De Buna Vestire, la Cluj-Napoca se desfășoară un impresionant concert de pricesne, muzică religioasă și cultă. Evenimentul va avea loc luni, 25 martie 2024, de la ora 18:00, la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca. Alături de Orchestra „Cununa Transilvană”, dirijor Tudor Căucean, care va interpreta mai multe piese instrumentale din repertoriul național și internațional, specifice acestei perioade, pe scenă va urca actorul clujean Dorel Vișan, unul din cei mai importanți actori de film din România și unul din puținii care au ajuns la o solidă reputație…
Read MoreFestivalul-concurs „Icoana Micului Creștin”, ediția a XII-a
A XII-a ediție, Festivalul-concurs „Icoana Micului Creștin” va avea loc marți, 30 mai 2023, de la ora 10:00, la Mănăstirea Râșca Transilvană și va reuni zeci de elevi din școlile clujene, care se vor întrece în domeniile: pictură icoane pe sticlă, poezie patriotică și religioasă, interpretare pricesne și prezentarea portului popular. Concursul este o competiție școlară de tradiție, organizată anual de Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Beliș, cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, a Primăriei și Consiliului Local Beliș și a Mănăstirii Râșca Transilvană, cu hramul…
Read MoreConcert dedicat vârstnicilor, în Săptămâna Mare
În Săptămâna Mare, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, în parteneriat cu Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități și Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj-Napoca, oferă un concert de pricesne dedicat vârstnicilor. Evenimentul, care va avea loc marți, 11 aprilie 2023, de la ora 14:00, la sediul Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități din oraș, situat pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 138, va fi susținut de interpretul de muzică populară Nicolae Turcu, alături de Grupul „Flori din Apuseni”. Intitulată…
Read MoreConcert de pricesne, muzică religioasă și cultă
În așteptarea Sărbătorii Învierii Domnului, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, invită publicul la concertul de pricesne, muzică religioasă și cultă CONFLUENȚE CREȘTINE. Evenimentul va avea loc joi, 6 aprilie 2023, de la ora 14:00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului nr. 21. Evenimentul va fi susținut de: ORCHESTRA CUNUNA TRANSILVANĂ, MARIANA MORCAN, AMALIA DECEAN și Corulul „Vox lucis” al Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu” din Cluj-Napoca. Invitat special: RAFILA BĂRBOS.
Read More