Noile reglementări referitoare la decontarea serviciilor medicale, adoptate prin ordonanță de urgență de către Guvernul condus de Ludovic Orban sunt în beneficiul tuturor, spune deputatul PNL de Cluj, Florin Stamatian. El afirmă că spitalele de stat nu vor mai fi supraaglomerate, spitalele de private vor putea concura în condiții egale pentru fondurile alocate sănătății, iar pacienții vor avea mai multe posibilități de a alege între diferiții furnizori de servicii medicale. Deputatul Florin Stamatian este profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Read MoreEtichetă: PNL
Bogdan Pivariu, desemnat candidat al PNL la Primăria Florești
PNL Cluj și-a stabilit candidatul la primăria celei mai mari comune din România, Florești. Este vorba de actualul viceprimar, Bogdan Pivariu, de profesie medic veterinar. Bogdan Pivariu a preluat și conducerea interimară a organizației Florești a partidului de guvernământ. El a declarat că următorii ani trebuie să însemne pentru Florești trecerea de la etapa creșterii la cea a dezvoltării echilibrate. ”Organizația locală a PNL Florești a reînceput să crească. Am bucuria să constat că, alături de noi, vin oameni de valoare, dornici să se implice în dezvoltarea comunității. Baza de…
Read MoreAlin Tișe, susținut de PNL pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Cluj
Actualul președinte al Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, va fi susținut de PNL pentru un nou mandat la conducerea administrației județene. El va candida, astfel, pentru un al treilea mandat. Alin Tișe a fost președinte al Consiliului Județean și în perioada 2008 – 2012, precum și din 2016 până acum. El a mai fost consilier local, prefect, precum și senator, în perioada 2012 – 2016.
Read MorePilele, cunoștințele și relațiile din Ministerul Agriculturii vor fi puse pe liber – Adrian Oros anunță concedieri
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat că ministerul său, agențiile și direcțiile din subordinea sa vor face reduceri de personal. El crede că unele instituții publice au prea mulți angajați și a afirmat că aproximativ 15 la sută dintre ei vor fi nevoiți să își caute alte locuri de muncă. Potrivit ministrului Agriculturii, în cadrul ministerului și în instituțiile subordonate lucrează în prezent peste 14.000 de oameni. Adrian Oros a adăugat că reducerile de personal nu vor fi viza în mod uniform toate structurile din subordinea sa, pentru că vor…
Read MoreVia Cluj TV: De ce susține ministrul Adrian Oros fermele familiale
Ministrul Agriculturii, deputatul de Cluj, Adrian Oros, anunță un moment de cotitură în politicile publice ale ministerului pe care îl conduce. El a declarat că fermele familiale vor reprezenta o prioritate pentru Guvernul PNL. Declarațiile sale reprezintă o cotitură în politicile publice din domeniul agricol, care, până acum favorizau marile exploatații agricole, potrivit Via Cluj TV. Însă cercetările realizate de experții în economie rurală arată că marile exploatații agricole produc profit pentru un număr mic de persoane, care beneficiază de subvenții. În schimb, ele nu generează decât un număr foarte…
Read MoreUn român negociază bugetul UE pentru următorii șapte ani
Unul dintre eurodeputații care vor negocia Cadrul Financiar Multianual 2021 – 2027 al Uniunii Europene este europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European, Siegfried Mureșan este responsabil de coordonarea în interiorul grupului a domeniilor buget, dezvoltare regională, agricultură și control bugetar. „Va fi o luptă extrem de dificilă, iar eu mă voi implica total. În luna ianuarie vor începe negocieri extrem de dure pe bugetul UE pe următorii șapte ani. Dacă ajungem la un numitor comun în cadrul PPE, având în vedere că suntem forța determinantă…
Read MoreDaniel Buda: PNL îl susține pe Siegfried Mureșan pentru funcția de vicepreședinte al PPE
Un român ar putea ajunge vicepreședinte al celui mai important partid european, Partidul Popular European. Europarlamentarul Siegfried Mureșan candidează pentru acest post din conducerea PPE, după ce a obținut în acest an și funcția de vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European. ”Există un singur candidat pentru funcția de președinte al PPE, iar acesta este Donald Tusk, pe care îl susținem cu toată tăria. De asemenea, există 12 candidați pentru postul de vicepreședinte. Noi credem că Siegfried Mureșan merită să fie vicepreședinte”, a declarat președintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda.…
Read MoreMinistru clujean in noul Guvern PNL
Deputatul PNL de Cluj, Adrian Oros, este noul ministru al Agriculturii. El a depus jurământul ieri seară, împreună cu membrii noului cabinet, condus de Ludovic Orban.
Read MoreParlamentarii, chemati sa voteze Guvernul Orban
Premierul desemnat, Ludovic Orban, care este şi preşedinte al PNL, susţine că are cele 233 de voturi necesare pentru învestirea guvernului său, după cum relatează RFI România. Din noul Guvern ar urma să facă parte şi un clujean, Adrian Oros, care a fost desemnat ministru al Agriculturii.
Read MoreUn clujean este ministru desemnat al Agriculturii
Deputatul clujean Adrian Oros este noul ministru desemnat al Agriculturii. El a fost inclus pe lista cabinetului Ludovic Orban, care va încerca să obţină zilele următoare votul de investitură din partea Parlamentului.
Read More